Scrisoare de la Panait Istrati catre Anna Munsch - 10 noiembrie 1926
de Panait Istrati
Montana sur Sierre
Sanatoriul Victoria
10 noiembrie 1926
Nobila mea Anna,
Dureroasa ta scrisoare de ieri despre propunerea amuzanta a dentistului, mi-a facut mai mult bine decat ar fi putut sa-mi faca toti medicii de pe pamant.
Ei, da; in ziua in care te-am luat in casatorie stiam cui dau numele meu. Nici o alta femeie nu ar fi mai demna decat tine sa-l poarte si de aceea iti spun: pastreaza numele meu atat timp cat nimeni nu te poate face maidfericita decat mine. Iar in ziua in care vei fi sigura ca alt barbat va face ceea ce n-am putut face eu, atunci poti sa-mi inapoiezi acest nume pe care ti-l las, mandru de tine.
Marea mea prietena, ai vazut tu inima omului? Da, cum o spui si tu foarte bine: fara sa-i treaca prin minte ca s-ar putea sa ma iubesti si ca esti suparata sa ma stii bolnav, el iti vorbeste de moartea mea probabila!
Ei bine nu, Anna mea, Anna mereu a mea, nu sunt gata sa mor si sa fac aceasta placere bravului dentist care arata bijuterii tuturor femeilor care-l plac. Nu sunt chiar foarte bolnav. Dar m-am hotarat sa-mi iau o lunga vacanta si sa ma ingrijesc cu seriozitate pana nu e prea tarziu, fiindca in ziua in care ar trebui sa traiesc numai in sezlong, ma voi omori.
Am venit aici cu o bronsita puternica, un inceput de pleurezie si, ceea ce este mai grav, cu doua leziuni de natura tuberculoasa, aceea veche din stanga, care s-a redeschis si una noua, in partea dreapta. Tuseam, scuipam si saliva mea continea bacili. Dar iata ce miracol poate sa faca ceasta statiune: azi, doar dupa 12 zile, nu mai tusesc, nu mai scuip, nu mai am febra, pleurezia a disparut. Traiesc la 1600 metri, altitudine. Zapada, brazi si munti de argint. Singurul lucru care m-a intristat a fost ca dintre toti prietenii de litere carora le-am trimis o carte de vizita, anuntandu-i de boala mea, nici unul in afara de Arcos si marele meu prieten Bernard, nici unul nu m-a intrebat daca am mijloacele necesare pentru a ma ingriji in Elvetia. Ce trist! Si cat as vrea sa petrec o ora cu tine, sa-ti arat scrisorile lor si sa-i vezi cum imi ureaza "sanatate", "insanatosire grabnica" si cum imi spun ca sunt responsabil de viata mea in fata lor, ca mai am inca multe lucruri frumoase de scris si ..." la revedere, draga batrane prieten", "pe curand, draga prietene!".
Si ei stiu, toti, ca nu traiesc precum un egoist si ca nu-mi trebuie, deci, sa ma lafai pe hartii de o mie de franci elvetieni. Daca s-ar duce sa-l vada pe Ionescu, ar afla ca de doi ani impart tot ce castig, ca mai mult de treizeci de mii de franci i-am dat - dati, nu imprumutati - eu nu sunt bancher pentru a imprumuta. Eu dau miile cum dadeam alatadata singurul franc care imi ramanea in buzunar, fiindca am avut de asemenea fericirea de a primi fara a inapoia ce am primit.
Scrisoare de la Panait Istrati catre Anna Munsch - 10 noiembrie 1926
Aceasta pagina a fost accesata de 2367 ori.
