Scrisoare de la Henriette Yvone Stahl - 18 aprilie 1931
de Panait Istrati
18 aprilie 1931, Berlin
Panait - dupa ultima ta scrisoare, orgoliul sau prudenta m'ar putea sfatui sa nu iti mai scriu, dar fata de tine n'am nici un fel de orgoliu, nici un fel de prudenta si sutn mandra de asta. Singurul lucru care ar fi putut sa ma orpeasca de a-ti mai scire, ar fi constiinta ca n'am dreptul sa o fac cat timp n'as putea in acelasi timp spune: ca sunt pentru totdeauna a ta. Pentru ca insa, gandul acesta, de a fi a ta, intreaga a ta, a trecut prea aproape de mine - cred ca totusi iti pot spune inca, ce sta, aci, pe suflet. Dealtfel, de acum n'am sa iti mai scriu/afara daca mi-o ceri/ Poate o sa regretam mai tarziu ca din pricina "fricei" n-am mers mai departe pe un drum care intr'adevar putea aduce iar moarte dar vezi, Panait, poate ca era fericirea totusi la capat - poate - si daca vreodata ti s'ar parea ca nu inteleg ce inseamna sa mori cu fiecare zi in chinuri ingrozitoare, te-as ruga atunci sa-ti amintesti ca ai inabusit strigat cand ai cetit "nu poate fi". Totusi eu as fi vrut cu tine - cand ai "venit" in viata mea, eu am crezut din nou in lumina - Scriu acum si imi este gatul dureros strans de lacrimi care n'au sa curga, pentru ca de data asta nu trebuie plans, dar sa stii, Panait, ca nici tu, nici eu, nu vom scapa de noi insine. Fiecare om iis duce pacatul temperamentului lui - si noi suntem frati ai acleorasi dureri si insetari de care nu vom scapa niicodata. Zvarcolirea mea catre tine a fost un strigat de nadejde. "Sa nu murim inca" ti-am stirgat si eu cred ca daca am fi cu totul "morti" cum spui tu, nu ne-ar fi frica unul de altul, Panait, caci si mie imi este frica de tine. Poate ca m'am inselat si ca nu esti tu acela al meu, dar trebuie sa stii ca semeni ingrozitor de mult cu cu ceva ce asteptam. Si, sunt eu de vina, ca de cand te cunosc pe tine, acei oameni simpli care nu te omoara cand se duc cu totul nu ma mai multumesc si imi dau in timp gust de cenusa? Si de acum " ce o vrea Dumnezeu" - spun si de data asta, caci nu gasesc alte cuvinte. Vreau sa stii, ca pentru ce mi-ai dat pana acum, imi esti drag si aproape, ca n'am sa pot auzi numele tau fara sa nu tresara in mine, adanc, ceva cald, mereu.
Si acum: laissons le temps passe.
Henriette
Scrisoare de la Henriette Yvone Stahl - 18 aprilie 1931
Aceasta pagina a fost accesata de 2130 ori.
