Codin - partea 02

Codin - partea 02

de Panait Istrati



- Vanatul pe care-l vom dobori, murmura Codin, e foarte siret. Ratele salbatece se hranesc intr-un loc si se odihnesc in altul. Dimineata le vezi fugind dinaintea zorilor: seara, dinaintea asfintitului. Este un vesnic du-te-vino intre aceste doua tinte. Atunci numai, poti sa le lovesti, caci, in stufarisul lor, se cufunda la cel mai mic zgomot. si nu numai atat! Daca trec deasupra desisului, zboara mai sus de bataia pustii. Ma vei intreba: daca e asa, cum le dobori? Uite cum, fratui: aceste dihanii pier ca si noi, prin slabiciunea lor! Cand apele sunt stravezii, le place sa se priveasca in luciul lor si zboara jos de tot. Asa ca, dintr-o panda, le impusti usor. intelegi acum pentru ce toata aceasta osteneala?

Marea intindere de apa, vibrand ca argintul viu in lumina lunii si inconjurata de maluri tainice, ma facea sa cred ca un nou potop inecase lumea si ca noi eram singurele fiinte ramase in viata. Un val de fericire ma napadi, o nevoie de-a striga, de-a plange sau chiar de-a ma arunca in apa.

Tremurand de emotie, apucai mainile lui Codin care radea, aratandu-si dintii sai frumosi, si-i spusei:

- Te iubesc, Codine!

- stiu ca ma iubesti, Adriene!... si sunt mahnit ca te aud spunandu-mi-o.

- De ce mahnit, Codine?

- Mahnit, fiindca n-ai cinci sau zece ani mai mult, ca sa ne facem frati de cruce.

- Dar ai un frate de cruce, pe Alexe.

Codin ofta din greu si fata i se intuneca:

- Alexe nu-i un adevarat frate de cruce... Am facut asta din prostie, dar n-are nici o valoare. Alexe e ca si ceilalti, cari se tem de mine si fac pe mata blanda, fiindca sunt puternic. Daca maine n-as mai fi, hei! m-ar scuipa in obraz. Alexe cel dintai. L-am ales pe el de ciuda, din disperare si fiindca stie sa cante frumos. El m-a ales din mandrie, ca si frumoasa Irina, careia ii place sa se numeasca iubita lui Codin, dar, daca nu i-ar fi asa frica de el, l-ar insela chiar in noaptea asta! isi ridica fata catre discul argintat de pe cer, care i-o lumina, si vorbi cu amaraciune. Prietene Adrian!... Un frate de cruce este altceva!... Ceva care poate nici nu exista... Un frate de cruce este cineva prin el insusi, nu prin altul, si atunci dragostea sa e mare, dezinteresata, scumpa inimii noastre! Caci vezi, facand servicii, este usor sa te faci iubit. Dar, iata, am ajuns sa ma intreb: acest cineva prin el insusi poate el sa iubeasca cu o dragoste puternica?

Codin isi sterse fata cu mana, apoi isi aprinse o tigara. Era incurcat, nestiind daca inteleg. imi spuse:

- iti voi explica, cum se intampla intre oameni. Ai auzit spunandu-se ca am omorat un om, acum doisprezece ani, in salciile din fata Ghecetului: acela fusese fratele meu de cruce. inainte de a fi dusmani de moarte, ne-am iubit.... Eu, mai ales, eram pentru intaia oara iubit de un prieten. Aveam saptesprezece ani, ieseam dintr-o copilarie de caine huiduit. Sunt fiul a doua rame! Parintii ma bateau si ma trimiteau sa fur lucruri de nimic: o traista de grau din port, sau o gaina de la vecini, in loc sa-mi multumeasca, imi spuneau ca sunt asa de urat ca as putea sa fac sa lepede o femeie bortoasa. in strada, copiii ma mangaiau la fel, dar asta nu tinu decat pana ce implinii eu paisprezece ani, apoi fu randul meu, sa-i mangai in felul meu! Atunci sangele mi se otravi cu veninul tuturor serpilor de pe pamant! De indata ce vreunul mai indraznea sa vorbeasca de uratenia mea, pe loc ii rupeam coastele. Cred ca tata a murit de mana mea. Atunci se ivi Tanase in drumul meu si ma iubi din primul moment. Era frumos ca Alexe, insa puternic si marinimos. Amandoi aveam optsprezece ani. Ah, frate Adrian, ce mare lucru e sa te iubeasca un om! Cand, pentru prima oara, primii sarutul sau de prieten, lumea parca isi schimba infatisarea. Nu ma mai bateam aproape deloc, rabdam sa mi se spuna ca sunt urat! Ne facuram frati de cruce si ne iubiram fara interes - nu, nu mai incape indoiala. Dar, opt luni mai tarziu, gelozia pe care o simti din cauza voiniciei mele, ii turbura sangele. Tanase capata ochi pizmuitor. Nu ma mai saruta. N-am spus nimic, l-am iertat. Ca sa-l fac sa-si revina, il iubeam mai mult si ma feream sa par mai tare decat el. Caci din pricina asta ma ura. Cu toate astea, din zi in zi se departa mai mult, pana ce, odata, mi-aduc aminte cu groaza, buzele acelea pe cari le sarutam cu sfanta iubire de prieten, de frate, mi-au spus: "Bot de maimuta". Am plans atunci pentru intaia oara in viata mea. Iertai, totusi. Dar Tanase aluneca, aluneca mereu. Acum nu mai era nimeni care sa stie sa rada de uratenia mea mai cu haz decat el. in cele din urma, incerca sa ma bata. Ma stapaneam.

si iata ca, fratele meu Tanase veni intr-o noapte, intovarasit de trei ticalosi, sa ma surprinda dormind in desisul din salcii si sa ma omoare. L-am omorat eu.

Asculta acum judecata oamenilor: m-au achitat si, cu toate astea, eram un ucigas, pentru ca as fi putut rupe o craca dintr-un pom si sa-l gonesc! Dar am vrut, am vrut cu tot dinadinsul sa-l omor pe Tanase, si l-am omorat! Dimpotriva, domnii judecatori m-au gasit vinovat, doi ani mai tarziu, cand am ucis pe omul pe care l-am prins in asternutul iubitei mele! Ehei!... As fi omorat atunci chiar si pe Dumnezeul asta care carmuieste lumea asa de rau. Tu, Adrian, care nu stii ce este suferinta iubirii inselate, sa stii ca ea e mai rea decat foamea care-ti sfasie matele, mai rea decat arsura fierului rosu, mai rea decat moartea!... Eu eram cel ucis atunci, si tot pe mine m-au trimis la ocna! Sa-ti intre asta in cap, Adrian, si sa-ti aduci aminte totdeauna: oamenii nu pot sa iubeasca: oamenii nu stiu sa faca dreptate!...

- Eu pot sa te iubesc, Codine, spusei. Vreau sa fiu fratele tau de cruce!

Codin imi mangaie parul. Parea dureros de miscat, ramase multa vreme fara grai, pe urma zise:

- si eu cred, Adrian, ca numai tu ai putea sa iubesti un ocnas si sa faci dintr-un ucigas un om bun: dar esti prea mic, ca sa-ti legi cuvantul. Afara de asta, stii ca fratii de cruce isi fac cu cutitul o cruce mica pe bratul stang si fiecare soarbe sangele care vine din inima fratelui sau. il pedepsesc cu moartea pe fratele care ma tradeaza, dupa ce mi-a baut sangele.

- Ei bine, Codine, voi bea din sangele tau si ma vei pedepsi cu moartea, daca te voi trada.

Codin sari ca o fiara salbateca, facand sa se cutremure insula noastra! Cainele latra. Stand jos, il vazui ca-si ridica bratele catre cer. Crezui ca mainile lui vor atinge luna. Se batu peste frunte cu putere:

- Dumnezeule atotputernic! tuna el, deschizand bratele. Tot face sa fii om, chiar cand ai un bot de maimuta, daca poti sa te faci iubit intr-atata de un copil!

Tabarand pe mine, imi strivi umerii cu palmele lui grele, imi lua capul intre maini si ma privi drept in ochi. Ma privi si il privii - si niciodata n-am vazut un om mai frumos decat era Codin in clipa aceea...

- Prietene! striga el, vei avea curajul sa ma lasi sa-ti zgarii bratul, pentru ca sa gust sange nevinovat?

- Da!... Uite, taie!...

si intinsei bratul stang: eram nespus de fericit. Se piti in fata mea si, fara sa ma slabeasca din ochi, scoase cutitul... il tinu o clipa in asa fel, incat crezui ca mi-l infige in piept... Cutitul luci sub ochii mei... Nu miscam.

- Taie, Codine!

Atunci, tinandu-si rasuflarea, isi scoase palaria si se inchina de trei ori. imi lua mana stanga care ardea. Cu dreapta aseza varful cutitului inauntrul si in mijlocul antebratului si astepta... Surasei fetei lui, redevenita salbateca:

- Razi, Codine, razi tare si taie!

El rase cu toata minunea dintilor sai, de albeata portelanului. si, in timp ce ochii stateau infipti intr-ai mei, simtii pe brat o mica arsura, o usoara taietura facuta in cruce. Mainile lui Codin cazura tremurand, buza de jos incepu si ea sa tremure, ochii nostri se oprira asupra ranii: o cruce neregulata care sangera usor. O privi tinta, speriat... Pe urma isi inclina capul peste bratul meu, buzele incepura sa suga, caldura lor imi facu rau...

Codin ramase asa multa vreme... Nu mai misca... parea adormit. Capul si trupul sau formau un morman inert. Atunci il sarutai pe crestet, asa cum deseori sarutam capul mamei. El se ridica, ochii ii lucira in intunericul care incepea sa se risipeasca. Aproape masinal, lua cutitul si dadu doua lovituri violente in antebratul lui voluminos. Sangele tasni din taietura in cruce. El apropie rana de buzele mele:

- Bea, frate, si inimioara ta va sti ce este iubirea unui ocnas - dupa cum a mea va duce cu ea in groapa iubirea unui copil... Baui sangele lui Codin, in timp ce Tigrus ne privea cu ochii lui nerabdatori.

Frumoasa noapte se sfarsea.

La primele licariri ale zorilor se ivira carduri de rate, zburand foarte jos. Codin trase cate doua focuri in fiecare card, si patru din ele se prabusira in lac, de unde cainele se duse sa le aduca. Pe urma venira gastele, dar acestea, ranite numai, scapara. Nagatii, care se apropiara cu zgomotul lor caracteristic, ne lasara sase bucati. Soarele incepea sa dogoreasca, tantarii erau grozav de rai. Pe la zece ne intorceam in port, spetiti, plini de noroi, basicati, dar bogati de slava si de fratie.

Era duminica, portul pustiu. O luaram prin „Vadul Comorofcei". Copiii ne recunoscura, si Codin le arata vanatul. Aceasta fu de-ajuns, pentru ca toata harmalaia sa se ia dupa noi. Dar mie imi era rusine ca, duminica, sa ma arat atat de murdar in vazul tuturor. il rugai pe fratele meu s-o luam pe la abator. El se supuse, cu toate ca pe drumul acesta se gasea casa Irinei, frumoasa lui ibovnica. Aceasta, ca toata mahalaua, trebuia sa fi iesit in poarta.

- Daca ma vede in zdrentele astea, o sa-i par si mai urat decat sunt, glumi Codin.

Atunci, un copil apropiindu-se de el, spuse in rasul tuturor:

- stii, Codine? De cum s-a luminat, „Cotoiu" a venit sa dea tarcoale pe la ferestrele Irinei. Trebuie sa mai fie si acum p-acolo.

„Cotoiul" era porecla unui baiat de viata, vesnic indragostit, haimana nocturna si induiosator de caraghios. Trantelile pe care le mancase in cariera lui amoroasa erau nenumarate, iar rabdarea cu care le incasa era proverbiala. Irina, singura, temuta iubita a lui Codin, fusese pana acum scutita de serenadele lui.

Ma gandii sa nu se intample ceva:

- Codine, il rugai, fagaduieste-mi ca nu-l vei bate!

- Ah, ofta el, iti fagaduiesc, fratioare! Dar sa stii ca prin femeie are sa piara Codin. Uite cum mi se urca sangele la cap...

il stransei de mana:

- Nu uita ca acum suntem frati de cruce! Nu trebuie sa mai ucizi!

Cand ne apropiaram, Codin departa copiii si arunca o privire asupra locului. Casa Irinei era a treia din colt, aceea unde dusesem biletul la prima noastra intalnire. Codin se ingalbeni: „Cotoiul" era acolo, impopotonat ca un mire, cu palaria pe o ureche si, acompaniat de lautar, canta:

Foaie verde de salcam,
Nu-mi place omul batran,
Nici voinicul ce bea apa,
Nici sa merg vara la sapa
Ci seara si dimineata
Sa ma tie puiu-n brate.

Prin „batran", „Cotoiul" intelegea pe Codin, care nu mai era ca el, flacau.

Din trei salturi de cimpanzeu, Codin fu la spatele lui si-i inhata de ceafa, pe el si pe tigan. Acesta din urma se zbatea din toate puterile, ca sa se smulga din mainile lui Codin, rugandu-se sa-i dea drumul.

- tie nu-ti voi face nici un rau! striga Codin. Ba chiar am sa te si cinstesc, ca sa-i canti, acusi, acelasi cantec!

si-i tari pe-amandoi in curtea lui. Priveam prin gard. Cu biciul in mana, Codin il silea pe „Cotoiul" sa se dezbrace. Acesta era deja in camasa si izmene si se ruga sa nu-l faca de ras, dar Codin il biciuia:

- Haide, gura!... As fi putut face sa-ti aduni maselele din tarana, dar ai noroc!

Cand „Cotoiul” fu in pielea goala, Codin lua un pepene verde, cam de un kilogram, si i-l lega cu o sfoara de organele genitale. Pe urma, il scoase pe maidanul Comorofcei. „Cotoiul” mergea inainte, cu pepenele balabanindu-i intre picioare. Codin il urma cu biciul in mana, pe cand lautarul canta:

Foaie verde de salcam...
Nu-mi place omu' batran...

- Pana la casa Irinei si inapoi! urla Codin.


Mahalaua nu incetase bine sa rada de aceasta patanie, cand iata ca, intr-o buna dimineata a acestei luni de august, se raspandi un zvon naprasnic: un om mort in ajun, fu declarat „mort de holera”!

Se institui carantina. Curtea holericului fu izolata. in zilele urmatoare, medicul si internul care veneau sa inspecteze mahalaua, ridicara cativa suspecti. inainte de sfarsitul saptamanii, doi oameni cazura in plina zi. Dupa trei zile, inca unul. Pe urma veni catastrofa: toata mahalaua fu contaminata si, curand, intregul oras. Serviciul sanitar abia putea prididi: aduna holericii, morti sau bolnavi, ii tria la spital si-i ingropa inecati in var. Un ingrozitor furgon negru umbla de dimineata pana noaptea. Lua din greseala pe betivii care, pentru a „ocoli" boala, nu gaseau altceva mai bun de facut, decat sa se imbete. Cand molima fu generala, carantina cazu de la sine si emigrarile incepura, dupa pilda celor bogati, care fugira cei dintai. Calatoria saracilor nu era prea lunga. Cei din Comorofca se dusera la un kilometru in dosul abatorului, sa-si intinda corturile pe un mare platou sterp.

Codin dadu semnalul plecarii si avusei cinstea de a trece inaintea Irinei si chiar a lui Alexe. in seara aceea, trei corturi (al meu cu mama, al lui Codin cu Irina si al lui Alexe), la iuteala injghebate din prajini si toale, erau instalate sub cerul frumos de august, in locul cel mai adapostit al platoului. Codin ridicase toata tabara.

in ziua urmatoare, mai mult de douazeci de corturi se instalau in jurul nostru. Codin le sili sa se aseze cat mai departe de noi.

Cu toate ca imprejurarile erau tragice, glumele se tineau struna, si cea mai cu haz fu spusa de Codin. Dat fiind ca mama lui ramasese in Comorofca, el spuse intr-o zi:

- Veti vedea! Holera o sa se sperie de mama si o sa dea peste noi. As fi facut mai bine s-o iau aici, ca sperietoare.

Avea dreptate.

intr-o dimineata - a patra sau a cincea zi de la instalare - il intovaraseam pe Codin in inspectia pe care o facea zilnic taberei: gasiram doua femei si un copil cuprinsi de varsaturi si diaree. Rudele lor ii ascundeau, se rugau lui Dumnezeu si isi frecau nasul cu cocolosul de camfor cristalizat, atarnat de gat, talisman contra holerei.

Codin se rasuci in loc, ca muscat de vipera, strica intr-o clipa cele trei corturi si iata-ne din nou, incarcati ca niste catari, in cautarea unui alt loc, ferit de holera.

Alexe avea caruta lui, cu care lucra in port. Aruncaram, claie peste gramada, tot avutul nostru si ne duseram, de data asta, pana la marginea platoului, la patru kilometri de oras, unde se gasea o padurice de salcii care se oglindea in Dunare. in acest adapost, unde totul parea salbatic, uitai pe loc, si de holera, si de usturoiul pe care trebuia sa-l mananc, si de camforul pe care-l purtam la gat, si de otetul cu care ma frecam. Paduricea de salcii, cu pasarile ei, imi parea un colt de rai: privelistea scumpei mele Dunari, in noptile calde, instelate si cu luna plina, toate la un loc implineau un vis al copilariei mele: o viata sub un cer bland, o coliba, o patura si o oala pe foc... adica un trai haiducesc, asa cum citisem in carti.

si iata ca, deodata, mama se moleseste, se intristeaza, are greturi si dureri de cap. Codin, mai galben ca mine, isi trage doua palme si striga Irinei:

- Dezbrac-o goala, ca pe mama Eva. Freac-o pana la sange. Dar sa nu dea dracul sa vad ca nu faci decat s-o gadili, ca atunci uit ca sunt barbat si-mi aduc aminte numai ca ea este mama lui Adrian al meu! Va voi arata cum se freaca un holeric! Stateam afara in fata perdelei cortului si plangeam cu hohote, in timp ce Codin, aruncand inauntru priviri furise, abia isi stapanea nemultumirea. in cele din urma, spuse:

- Mama Joito, daca nu vrei sa lasi pe Adrian singur pe lume, acopera-ti ce crezi ca e rusinos si lasa-te in grija labelor mele!

Fara sa mai astepte raspunsul, dadu perdeaua la o parte si, un ceas intreg, mama tipa in mainile lui Codin, ca din gura de sarpe.

- Bucura-te, Adrian! Se incalzeste! Se incalzeste! Sangele da navala sub piele! E scapata!...

A doua zi, mama sta jos, nu mai avea greturi, dar era slaba, casca mereu si era inca naucita. Codin o mai freca o data zdravan cu otet si-i puse hainele la fiert. Apoi, incalecand pe calul lui Alexe, pleca la oras, sa aduca merinde.

N-aveam voie sa intru la mama si s-o ating. Prin perdeaua data putin la o parte, ii vazui capul si picioarele rosii ca focul. imi surase si se ruga lui Dumnezeu „sa scape toata lumea". Plecai sa hoinaresc putin prin crang. Coborai povarnisul si o luai de-a lungul fluviului. Deodata, intr-un tufis, gasii o batista pe care o recunoscui - era cu initialele Irinei. in locul acela iarba era ravasita si se vedeau mici ramurele frante. Surasei, cand ma gandii la mutra pe care o va face Codin, cand ii voi arata batista: dovada ca, desi bantuie holera, stia sa gaseasca un loc in care sa-si mai uite de griji.

Dar, cand iesii din crang, cu batista in buzunar, ceea ce vazui imi dovedi ca eram alaturi de adevar: intr-o rapa mica, ascunsa sub salciile de pe muche, Irina si Alexe se sarutau cu foc.

Ramasei impietrit!... Deci nu cu Codin venea Irina in crang, ci cu fratele lui de cruce!... Repede, dusei batista la loc si plecai fara sa fiu vazut.

Sfarsit, cu inima grea de presimtiri negre, urcai povarnisul si venii sa ma asez in fata cortului. Mama ma linisti putin, spunandu-mi ca se simte mult mai bine. As fi voit sa plec numaidecat: sa nu mai raman in acest loc, unde erau de prevazut nenorociri atat de mari.

Irina si Alexe se ivira, fiecare venind pe alt drum. Ah, fetele lor! Ce prost ascundeau taina! Uitandu-ma in ochii lui Alexe, pierdui orice incredere in sinceritatea fratilor de cruce.

Abia se intorsesera, cand un galop nebun, ce se apropia, ne instiinta de intoarcerea grabita a lui Codin. Cu rasuflarea taiata, sari jos de pe cal si striga:

- Serviciul sanitar „umfla” pe bolnavii din primul lagar!... Suntem denuntati ca am fugit aici, si ambulanta poate sa soseasca dintr-un moment in altul! Eu o ascund pe mama lui Adrian si boarfele ei... Daca sanitarii vin in lipsa mea, sa le spuneti ca suntem trei insi in toata firea si un copil, toti zdraveni!... inteles? Nici o vorba de prisos! Ca astia descoase ca judecatorii de instructie! si, intrand in cortul nostru: Ei, mama, spuse el razand. Ai auzit? Poti avea prilejul sa faci cunostinta cu furgonul! Cum te simti?

Mama, in loc de orice raspuns, se scula in picioare.

- Bun! striga el. Cu toate astea, ca sa ocolim indatoritoarea profilaxie a groapei cu var, vom face amandoi o scurta calatorie si vom incerca sa ne aparam cu mijloacele noastre.

Spunand acestea, o ridica in brate ca pe un copil si incepu sa coboare povarnisul platoului, in timp ce eu il urmam, purtand in spate hainele inca ude ale mamei.

Cine poate ghici cat de mare imi fu spaima, cand vazui pe Codin indreptandu-se catre tufisul cu batista? La gandul numai, ca banuiala ar putea intra in inima lui Codin, ma ingrozii. incercai sa-l abat:

- Pe-aici, pe-aici! Uite un loc dosit!

- Nu, manzule, acolo e noroi. si apoi, avem in fata noastra crangul acesta insorit.

si intra. Alergai inainte sa vad daca batista mai era acolo. Din fericire, nu mai era. Dar Codin vazu iarba calcata si coji proaspete jupuite de pe o ramura de salcie. Ridica una, pipai coaja umeda, ramase pe ganduri, arunca in jurul lui priviri banuitoare si spuse, uitandu-se la mine, turburat:

- Cineva a fost aici de curand... N-ai fost tu?

Raspunsei nu, fara sa ma gandesc, dar numaidecat regretai de a nu fi spus da.

- stii? facu el catre mama. E foarte bine aici, dar culcusul e deja cunoscut, si voi sti in curand de cine. Lupul nu vine numai o data la stana.

Era gata s-o ia pe mama din nou in carca, pentru a o duce in alta parte, cand, deodata, ochii lui se pironira pe iarba. Se apleca si ridica dovada neindoielnica a tradarii: Irina, in framantarea ei amoroasa cu Alexe, pierduse gogoloiul de camfor pe care il purta la gat, prins cu un fir de lana rosie. Codin, inlemnit, tinea ghemusorul intre degete, cu un gest si cu o privire care pareau ca spun: „Luati! Luati asta!... Ma frige!” Pe urma, ochii lui se indreptara catre coji, lua cateva, cu greutatea cu care ar fi ridicat o grinda, si le vari in buzunar.

intorsi la corturile noastre, Codin se apropie de iubita lui, care vorbea cu Alexe, si isi plimba privirea de mai multe ori de la gatul gol al Irinei la mainile lui Alexe, care invartea o ramura de salcie jupuita. Codin, foarte linistit, intreba pe Irina:

- Unde ti-e ghemotocul de camfor?

- L-am pierdut, Codine.

Sanitarii trecura in dimineata aceea si constatara ca, in adevar, toate patru persoane care se aflau acolo erau sanatoase tun.

- Acum, Adriene, putem s-o readucem pe mama ta, spuse Codin, vesel.

- Viu si eu sa vad unde-ai ascuns-o? zise Irina, luandu-se dupa noi.

Codin, privindu-ma ca un mucalit, raspunse fara sa-si arate fata:

- Ei, de ce nu? Ai putea sa vii chiar si matale, frate Alexe.

Codin mergea alaturi de mine, fumand, tacut. Jos, la capatul povarnisului, Alexe ne urma de aproape, in timp ce Irina, incetinind pasul, disparu in crang. Codin se prefacu ca nu vede nimic, dar, intorcandu-se cu mama, care mergea acum fara sprijin, striga:

- Ei, Irino!...

- Ce e? raspunse ea din tufisul cu pricina.

Cauta pesemne camforul.

Codin ma privi, ca si cum ar fi vrut sa spuna: „Ai vazut cum se intoarce lupul la stana?" si intreba din nou, oprindu-se:

- Ce faci acolo?

- Ei asta-i, fac treaba mica, daca vrei sa stii!

- Dar tu, Alexe, nu-ti vine si tie sa faci treaba mica?...

Alexe rase prosteste si nu intelese nimic. Aci se margini cercetarea lui Codin, in ziua aceea.

Nu stiam ce sa cred. La pranz, mancaram cu totii impreuna, cum faceam din cand in cand. Codin, caruia de obicei nu-i ajungea un kilogram de fleici, manca fara pofta. Se ferea sa ma priveasca si ne spunea nazbatii. Ne facea chiar sa radem si reusi sa-i adoarma pe cei doi vinovati, care aveau cel mai mare interes sa fie treji. Cu toate astea, pe mama n-a putut-o insela, iar pe mine si mai putin.

- Adrian, aici se-ncurca itele, imi zise mama. Codin coace ganduri negre!... indata ce ma voi simti mai bine, voi pleca la inesi. si Dumnezeu sa-i aiba pe acesti trei nenorociti in paza lui!!...

Mama lasa totdeauna in grija lui Dumnezeu sa descurce lucrurile incurcate, dar eu, frate de cruce cu Codin, gandeam altfel. Ma hotarai sa nu-l parasesc pe Codin.

I-ar fi placut, cu toate acestea, sa se departeze de mine. Se duse singur la umbra unei salcii batrane, unde ne faceam in fiecare zi siesta impreuna. De obicei, ma chema: ma dusei acum, fara sa astept sa ma strige: nu eram oare frati de cruce?

L-am gasit linistit, pe ganduri. Rase, stiind ca imi place rasul lui.

- Ai facut bine ca ai venit.

Glasul ii era schimbat.

- Voiam tocmai sa te intreb ce crezi tu despre acest camfor pierdut si despre aceste coji gasite in crang?

Scoase din buzunar camforul cu ata si o coaja de salcie, pe care o infasura in jurul degetului, ca pe-o panglica.

- Cred, ii spusei, ca Irina si-a pierdut camforul.

- Ei! Asta-i buna! Din moment ce-l am in mana si dupa ce ea a marturisit ca l-a pierdut, nu e greu sa ghicesti. Dar despre cojile astea, alaturi de camfor, ce spui tu, hai?...Cojile frate, cojile nuielei jupuite, care e in mana lui Alexe... Ai vazut nuiaua?

- Da...

- si ce zici de apropierea asta?

Nu mai putui sa rabd fierbinteala ochilor lui sfredelitori si, ca sa fug de ei, ma intorsei cu fata in jos, pe iarba moale. Codin facu la fel, isi aseza capul pe bratele incrucisate si, cu nasul in iarba, ma ruga:

- Spune-mi, fratioare, ce gandesti tu de aceasta intamplare, si te voi crede.

- Dar, Codine, ce vrei sa gandesc? Uite, s-au plimbat impreuna...

- Ca niste cocosei, hai?...

- Da... de ce nu?

- si s-au dus in tufis, au ravasit iarba, au pierdut camforul, fara sa bage de seama nimic. si le-au facut toate astea, fratui, asa, ca niste prieteni?

- Spune-mi, dragul meu... Raspunde... Fa-ma sa cred ca, ceea ce gandesc eu, nu e adevarat! si... usureaza-ma, daca poti, dar nu cu prostii!

Vorbea, tinandu-si mereu fata varata in iarba. Nu departe de noi, sub frunzisul care presara pete de umbra si de soare, se odihneau mama, Alexe si Irina, fiecare intins langa cortul sau. Pe pulpele goale si bronzate ale Irinei, descoperite pana la genunchi, sclipeau valuri de argint viu. Codin, ridicandu-si capul si rezemandu-se pe barbie, isi atinti ochii-i de fiara pe pulpele acestea nemiscate, si fata incepu sa i se descompuna. imi fu frica, o frica nebuna, si-i atinsei bratul:

- Codine, frate, ce faci?... La ce te gandesti?

Se scula ca trezit dintr-un vis urat. Statea acum jos, cu spatele la privelistea turburatoare. si, cu infatisarea indobitocita, mormai:

- Adriene... Iaca, eu zic c-ar fi mai bine sa rupem legamantul nostru. Da...

- Care legamant, Codine?

- Acela pe care l-am facut in balta...

- Sa nu mai fim frati de cruce, Codine?

- Da... sa nu mai fim...

- De ce? strigai eu, ranit.

- Fiindca nu exista iubire frateasca pe pamant... Hai, leaga-ma! Ma voi duce in curand sa traiesc cu lupii!

Trasaturile fetei i se linistira, dar era palid. Se ridica sprinten. il urmai ca un caine. Se indrepta catre Alexe, cu pas iute, si ii striga vesel:

- Frate Alexe!... Ia inhama calul! E atata vreme de cand n-am mai baut un pahar la Anghelina!

Alexe se ridica incet:

- E din pricina holerei...

- Ei, Alexe! Holera nu e raul cel mai mare de care sufera biata lume!

in timp ce Alexe inhama, Codin se invartea in jurul Irinei, care sta intinsa pe iarba, cu fata in sus, si il privea pe sub genele ei mari. Pe urma, el se apleca, deodata, si ii juca deasupra nasului ata cu camforul. Un val de sange navali in obrajii fetei, apoi se facu alba ca varul. Codin spuse, ranjind:

- O recunosti, scumpo?

Ea intreba cu glasul gatuit:

- Unde ai gasit-o?

- Acolo unde ai pierdut-o.

La chemarea lui Alexe, care sta in picioare in caruta gata de plecare, Codin lasa sa cada camforul peste fata Irinei:

- Pastreaza-l, iubito! Poate sa-ti slujeasca impotriva holerei si... ca sa semene moartea!

Irina isi acoperi ochii cu bratul. Codin alerga catre caruta, sari si-l cuprinse pe Alexe de mijloc. Sarii si eu si-l cuprinsei, la randul meu... Cu toti trei in picioare, calul porni la trap.


Nici un copil la joaca, nici un om pe strada, nici o femeie la poarta. jale... holera...

Caruta se opri in fata carciumii. inauntru nimeni, afara de un maturator de vagoane, pe care holera nu voia sa-l scape nici de viata, nici de tuica.

Era racoare. La tejghea, Anghelina, cam galbena, cam trista, nepasatoare, ca de obicei. Langa dansa, pe un scaun, batrana ei mama carpea, ca totdeauna.

Ne asezaram in mijlocul carciumii, in jurul unei mese rotunde. Se aduse vin. Mi se turna si mie, dar eu nu obisnuiam sa beau. Ochii mei nu se desprindeau de Codin, care golea pahar dupa pahar. Alexe bea si el, dar mai putin.

Primii litri trecura in tacere si in nemiscare. Codin intreba: - Unde e baiatul?

- Holera... raspunse Anghelina.

Acest cuvant era de-ajuns, ca sa arate locul unde se gasea cineva.

Revad toata scena, asa cum s-a petrecut.

Maturatorul, avand paharutul pe jumatate gol in fata lui, motaie cu capul pe piept. Alexe, crezand ca va inveseli pe Codin, improasca cu vin pe batran, care mormaie si-si sterge fata. Codin nu rade: dimpotriva, se intuneca si mai mult. Alexe rade pentru toti si, ca sa arate ca este intr-adevar cainele stapanului sau, se duce la caruta si se intoarce cu nuiaua de salcie adusa cu noi.

Codin era cu spatele la usa si nu-l vedea pe Alexe. Acesta se intoarce la masa batranului adormit si tranteste o lovitura in masa. Toti tresarim speriati, dar cel mai zguduit e Codin. Ochii sai cad pe vergeaua de salcie. Fata i se ingalbeneste. Voind sa ia paharul sa bea, il rastoarna. Alexe, cu nuiaua in mana, se turbura.

- ti-a facut atat de rau... cand am lovit in masa?

- Foarte rau... m-ai lovit in inima!... raspunde Codin cu un glas cavernos.

si cu o privire care nu putea sa ma insele nici pe mine, nici pe Alexe, nici chiar pe nepasatoarea Anghelina. Codin apuca mana prietenului sau, o sileste sa pipaie cicatricea mare pe care o avea la ceafa si spune:

- Vezi, Alexe?... Nuiaua cu care ai lovit in masa, mi-a facut mai mult rau decat ciomagul, care m-a trasnit aici, in ziua in care te-am scapat de la moarte.

Alexe, in picioare, isi priveste prietenul cu uimire si nu stie ce sa raspunda, dar, cand il vede pe Codin ca se ridica si-l domina cu talia lui de urias, fratiorul de cruce isi pierde cumpatul. Ochii lui se plimba de la mine la Anghelina si de la Anghelina la mine, ca si cum ar fi vrut sa ne intrebe: „stie?”

- Cu ce cutit ai jupuit coaja salciei, frate Alexe? intreba Codin, tinand piciorul pe scaunel.

- Cu acesta, ingana Alexe, scotand cutitul de la brau.

- Nu-i facut sa se scalde in sange, ci in zeama de ceapa!... Daca vrei sa faci din el o unealta de temut, trebuie sa-i otravesti varful si, iata, priveste in ce venin!

isi sufleca maneca si isi infige de un deget cutitul in brat.

Eu tip, Anghelina tipa, iar Alexe:

- Frate Codine!... Ce ai?

- Ah, frate Alexe! - raspunde acesta, dandu-i cutitul inapoi si lasand sangele sa curga ah!... ah!... M-a muscat o naparca azi-dimineata!... Anghelino, da-ne sa bem!... Iar tu, Alexe, canta-ne ceva, canta, frate!... Aseaza-te pe scaunul acesta... imi place sa te vad stand. Canta, bunaoara, Drumul de la Pangarati.

Pe fata asudata a lui Alexe, trecu un fulger de fericire: cantecele lui il imblanzeau totdeauna pe Codin.

- De ce tocmai cantecul acesta trist? indrazni el sa intrebe.

- Uite asa, frate... Ca sa-mi aduc aminte de lucrurile uitate.

in timp ce fratele de cruce se plimba ca un leu in cusca, in jurul scaunelului, Alexe se aseaza si incepe cu o voce tremuranda:

Drumul de la Pangarati
E batut de dorobanti,
Tot ducand la condamnati.
Cand ii vezi legati in fiare,
iti face mai mare jale.
Regina, maria-ta,
Usureaza-le osanda.

Codin, cu fata aprinsa, ca in ziua neuitatei incaierari, se apropie pe la spate, rastoarna capul lui Alexe si-i spune cu o infricosatoare duiosie:

- Ah! ... frate Alexe! ... imi place cantecul tau! ... Dar cine dracu te-a pus azi-dimineata sa tai o nuia de salcie?... Raspunde, frate?... in toate diminetile taiai tu nuiele de-astea, in timp ce eu ma duceam dupa merinde? Raspunde!

Cu capul rasturnat pe bratele lui Codin, ochi in ochi, Alexe spune cu voce stinsa:

- Nu inteleg, Codine...

- Nu intelegi, Alexe? Dar cojile astea le cunosti?

O zguduitura strabatu tot trupul lui Alexe. Codin a scos din buzunar cojile de salcie si ochii-i s-au rosit de sange.

Atunci, Codin da deodata drumul capului si, ca ars, face o saritura inapoi. Alexe, beat de vin si coplesit de grele presimtiri, cade cu fruntea pe masa. in clipa aceasta de tacere, mi-aduc aminte ca mama carciumaresei vorbi ca pentru ea:

- Doamne!... Iarta-ma!... Am uitat ca maine e vineri, zapacita ce sunt!... si catre fiica ei: N-am aprins candela pentru milostiva Sfanta Vineri! Da fugulita alaturi si se intoarce cu candela, ii mai adaoga untdelemn, schimba iasca, aprinde si se pune pe inchinat.


Ochii lui Codin se opresc asupra candelei. El sta rezemat de perete, incovoiat si cu mainile in buzunare. Privirea lui sangeroasa se plimba de la candela la umerii lui Alexe. Scotandu-si palaria, se inchina si el de trei ori. Pe urma, punandu-si din nou palaria pe cap, striga:

- Canta, Alexe!... Canta!... si tu, Adrian, da un pahar de tuica batranului...

Anghelina toarna, iau paharul din mana ei si-l duc maturatorului, in timp ce batrana duce candela la locul ei, sub icoana. Atunci, tot ce-am auzit, a fost un geamat scurt. Pun paharul pe masa batranului si cand sa ma intorc, il vad pe Codin acoperind cu masa trupului sau spatele lui Alexe si, strivindu-l, il tinu un timp asa, imbratisat, apoi ii sopti la ureche, cu glas ragusit:

- Canta, Alexe!... Canta, frate...

La inceput nu inteleg nimic: vad numai trupul lui Alexe, zbatandu-se. Cum nimeni nu spune o vorba, ma apropii. Codin ma respinge cu totul si, repede, face un salt inapoi.

in clipa asta, sub ochii mei, un val de sange tasni din umarul stang al lui Alexe, care se rostogoli pe podea!... Vad inca si acum, ca printr-o ceata, pe Codin sarind in caruta lui Alexe, si facandu-se nevazut: pe Anghelina, muta, intorcand spatele celui ucis, iar batrana, luand candela Sfintei Vineri, o aseza domol la capul mortului, pe dusumea, si ingenunche alaturi.


Noiembrie ineca pamantul cu ploaia lui de gheata. Mahalaua, scapata de molima, isi dezmortea picioarele murdare, inotand prin noroiul maidanului.

Eram singur si mahnit, cu privirea pierduta deasupra unei carti, sub lumina lampii, cand, pe la opt seara, un toc-toc ce abia se auzi in geamul negru si ud dinspre strada, ma facu sa las cititul si sa ies.

Mama nu era acasa. in curte, intunerec si potop. Ploua cu galeata. Tarandu-mi galentii, si cu un sac pe cap, strabatui cu greu pana la poarta... dar ma dadui inapoi: Codin, incovoiat, sta in fata mea!...

Nu zaream nimic in obrazul lui: statura insa imi ajungea. Un val de durere imi umplu inima.

- Taci! ... Vino pana la mine!... sopti el, raspandind o duhoare de mahorca si de rachiu.

in acelasi timp, ma lua de mana. Mana lui, mai rece ca a unui mort, imi ingheta sangele. Daca n-ar fi fost marea mila ce-mi cuprinsese sufletul, n-as fi avut prea mare chef sa urmez un om cautat de politie si atat de putin asemanator cu Codin al meu din vara trecuta. Ajuns in curte, spuse:

- Viu din balta... Din balta, unde am trait cu lupii!... Dar lupii au cojoc, iar eu nu. Sunt mort de frig si mai slut ca niciodata. Nu te speria! ... Ce vrei?... Toata viata am fugit de slutenia mea, m-am razboit cu ea, dar degeaba. Acum ne-am impacat, traim in buna tovarasie.

Intraram in odaia lor. Mama Anastasia statea pe vine si scormonea in focul din vatra. Cand il vazu, se dadu peste cap cu o smucitura atat de caraghioasa, ca ai fi zis ca-l vede pe dracu in persoana. intr-adevar, cu barba lui de doua luni, inecat in noroi si acoperit de zdrente, Codin, asa beat si ragusit cum era, nu mai semana a om.

Din prag, ranjind ca o fiara salbatica, mi-o arata pe mama lui:

- Ia te uita la starpitura asta! N-am spus eu bine ca si holera o sa fuga de ea? si-mi mai face acum ocara sa se sperie de mine, cand ma vede! Scorpia dracului!

Spunand acestea, se arunca, in halul in care se gasea, pe patul de scanduri din tinda, in timp ce mama Anastasia isi relua locul la vatra.

- inchide usa si stai pe scaunel, spuse el. N-am sa te tiu mult... Nici nu te-as fi suparat, daca amintirea ta nu m-ar fi urmarit mereu... Dar... inainte de a ma preda judecatii oamenilor, mi-am zis... ca poate... mai am inca dreptul pe pamant sa strang mana unui copil, unui frate!... Da-mi manuta ta, Adriene... lasa-ma sa simt caldura sangelui tau!... Ah, sangele asta!... Picatura de sange pe care am baut-o in noaptea cand am vanat in balta ti-aduci aminte? N-a slujit la nimic... Ea n-a putut nimici veninul pe care l-am primit in vinele mele de la naparca aia!... Te rog, Adriene, sa te gandesti totdeauna cu mila la bietul Codin. Caci, desi viata mi-a fost ticaloasa, sa stii ca totdeauna am cautat sa fac binele... Dar n-am intalnit decat rautate!

Tacu o clipa. Pleoapele lui grele se luptau din greu sa stea deschise. Relua, vorbind mai mult cu ochii inchisi: - Acum, asculta ce vreau sa-ti spun: inchipuieste-ti, mi-am pus in cap sa mai traiesc... Sa traiesc, dar altfel... Sunt tanar... Treizeci si doi de ani... stiu... Crima mea e grea, dar cu bani, boierii vor fi mai de inteles. Totul este sa pot aduce de la Bucuresti unul sau doi avocati mari, sa-i platesc gras si sa-i pun sa latre juratilor! Ce Dumnezeu! juratii sunt si ei oameni, au mici hataruri de cerut. Atunci se pun sa invarteasca codul si raspunsurile. Maine, in zori, am sa pun genunchiul in gat serpoaicei asteia, care isi prajeste bucile la foc... si, Doamne sfinte! O sa-mi dea nu numai banii pe care ii pastreaza pentru popii ei, dar si laptele pe care l-a supt la ma-sa!... Pe urma... om vedea... De-acum in zece ani, n-o sa fim batrani!... Poate ca ma duc la vreo manastire, la Sfantu Munte ori in alta parte. Traiesti bine acolo... in sfarsit!... Vorba e... de... e vorba... sa... sa...

Codin dormea dus. indata incepu sa sforaie naprasnic, cu gura cascata, o gura mare cat o cana si navalita de par lung.

Atunci, o vazui pe mama Anastasia ridicand capul cu asprime. Privirea ei, furisa de obicei, se opri mai intai asupra gurii lui Codin, apoi asupra mea, plina de dispret. incepu sa umble de colo pana colo, lua o oala, o lasa, inteti focul si cauta ceva pe sub pat, fara sa se teama ca-l desteapta pe Codin. La urma, ma privi cu nerusinare si-mi spuse, mai mult din ochi: - Ce faci tu aici? Ia sterge-o!

Ma ridicai, aruncand o ultima privire asupra lui Codin: n-ai fi putut, intr-adevar, sa innoptezi in aceeasi incapere cu dihania asta cu gura cascata, care sforaia atat de naprasnic. Ma intorsei acasa, strabatand inca o data noroiul, ploaia si intunericul. Trecuse un ceas. Un ceas plin de simtiri nelamurite: pareri de rau, mila, teama, suferinte, amintiri din vara aceea dureroasa. Aveam sa-i fac unele mustrari. N-am putut, din pricina starii de betie in care se gasea.

Era aproape zece si mama nu se intorsese inca. Ploaia incetase. Atunci, linistea noptii fu sagetata de un racnet inspaimantator, de fiara injunghiata, urmat de un alt racnet, tot asa de fioros, apoi nu se mai auzira decat horcaituri groaznice.

Trecui in bucatarie, cu gandul sa ies in strada, ca sa vad ce s-a intamplat. Ah, ce fior cumplit imi strabatu inima!... Horcaiturile, din ce in ce mai slabe, nu veneau din strada, ci din curte. Ma fulgera gandul ca mama Anastasia l-a omorat pe Codin, cu securea. Nu era cu putinta! De unde atata putere si curaj la starpitura aia?

imi luai repede galentii si sacul, si deschisei usa. Glasuri de barbati si de femei, tipete de groaza. Curtea era plina de lume, printre care si proprietareasa noastra. Toti intrau si ieseau de la Codin, printr-o spartura a gardului:

- Ce s-a intamplat? intrebai.

- Vai, baiatule... fugi, mama! spuse proprietareasa, ascunzandu-si fata in maini.

Cineva spuse:

- Mama Anastasia l-a oparit pe Codin cu doua kilograme de untdelemn clocotit.


Ma napustii spre spartura gardului, dar un om care era acolo, ma opri sa trec si-mi spuse cu bunatate:

- Nu intra, micule, nu intra, e ingrozitor de vazut!... Poti sa te imbolnavesti!...

impleticindu-ma, ca un om beat, cu inima inclestata, cu capul vajaind, intrai la Codin pe poarta de la strada. in curte, toti ma impiedecau sa vad. Ma urcai atunci pe gard. De acolo zarii numai sacul cu care acoperisera bustul lui Codin, pe jumatate azvarlit afara din odaie. Sacul nu mai misca.

Alaturi, pe prispa, mama Anastasia se ghemuise langa cadavrul fiului ei, cu o lumanare de cinci parale in mana. il privea cum privesti o rama. Flacara lumanarii palpaia in adierea vantului rece.


 





Codin - partea 01
Codin - partea 02


Aceasta pagina a fost accesata de 658 ori.
{literal} {/literal}