Chira Chiralina - Chira Chiralina (continuare)

Chira Chiralina - Chira Chiralina (continuare)

de Panait Istrati


Eram mandru si multumit de descoperirea mea. Nu banuiam nimic. Chira era inca mai multumita decat mine, si mai putin banuitoare. Parasisem toate obiceiurile noastre de mai inainte, toate inclinarile. Viata ne-a fost absorbita cu totul de corabia blestemata. Luntrea ne ducea in fiecare zi intr-acolo, si nu mai dadeam pe-acasa decat pentru a dormi si manca. Mai mult: Chira nu-si mai gasea vesmintele destul de bogate, iar odaile noastre ii devenira de nesuferit. Era nerabdatoare ca unchiul Cosma s-o sfarseasca odata cu tata, ca sa poata intra in stapanirea casei si a averii ei, sa ajunga o cocoana eleganta si sa primeasca si ea - nu musafiri, ci de-alde Nazim-Efendi! Saracuta!

O saptamana incheiata baturam cabina turcului, jucaram si petrecuram. Deveniseram prieteni si nu ne mai rusinam de nimic. Chira se jura ca "omul asta era un adevarat tata!". El scotea de prin lazi vesminte neinchipuit de frumoase de odalisca si le plimba pe dinaintea ochilor nostri uluiti. intr-o zi chiar o facu pe Chira sa se imbrace cu unul. Ea parea o adevarata odalisca, in totul asemuitoare celor din rame! Pentru a nu ma face gelos, ma imbraca si pe mine ca pe-un turc: cu fes, salvari si un pistol la cingatoarea brodata. impopotonati astfel, nu eram departe sa ne rugam sa ridice ancora si sa intinda panzele.

Asta a si facut-o de altfel, dar pentru a ne robi si mai bine, ne dezbraca, isi inchise straiele in sipete si ne retrimise si in seara aceea acasa, cu bale la gura.

A doua zi dimineata - cea din urma zi a noastra pe pamantul romanesc - Chira plangea amar: tata traia inca si unchiul Cosma nu se gandea sa-i puna capat zilelor. Dar daca el intarzia sa faptuiasca acest gest dezrobitor, era totusi cineva care fusese rapus.

Foarte de cu vreme auziram un glas ragusit strigand sub ferestrele noastre:

- Raci, raci vii! in sfarsit! Sosea poate vestea cea buna! Pescarul venea la timp!

Scoboraram in goana. incovoiat sub povara anilor si, fara indoiala, sub aceea a pacatelor lui, batranul Ibrahim dadea tarcoale pe sub ferestrele noastre, cercetandu-le talhareste. il urmaram spre Catagat si acolo, departe de port, ne sopti in taina:

- Vai de voi! Cosma a fost impuscat de oamenii tatalui vostru, pusi la panda. Fratele sau e ranit, dar a izbutit sa scape calare.

Ah, cate lacrimi n-am varsat atunci! Sprijinitorul nostru ucis? Ursita se indeplinise! Ce ne facem de-acum? Nemaitemandu-se de nimic, eram siguri ca tata avea sa vina sa ne ridice.

Ne patrunse o teama ca de moarte. Mai bine sa ne aruncam in Dunare, decat sa ne intoarcem la han! Tocmai bine, luntrea ne astepta la tarm si, ajunsi pe corabie, ne azvarliram in bratele lui Nazim Efendi, ca si cum am fi fost copiii lui.

Cu obrajii scaldati in lacrimi, Chira ii povesti tot adevarul, tot, cum si dezastrul din urma, strigand deznadajduita:

- Mai curand ne inecam, decat sa ne intoarcem acasa!

- De ce deznadajduiti asa, copii? ne intrerupse talharul. Dupa bunicul vostru, voi sunteti turci. Ei bine, am sa va iau cu mine la Stambul, unde, neindoios, a plecat si mama voastra sa-si ingrijeasca ochiul cel stricat. Acolo vom da de ea si veti trai fericiti!

Dupa aceasta ne saruta.

- Cand plecati? il intreba Chira.

- Peste cateva ceasuri de cum o apune soarele!

In culmea fericirii, desi ne scufundam in mormant, ii cazuram la picioare si-i imbratisaram genunchii. El era mantuitorul nostru! Iar seara, in zgomotul asurzitor care razbatea dinspre punte, ghemuiti in cabina in care fumam ciubucuri amestecate cu opium, cu mintile halucinate intr-o pacla de inconstienta si fericire, vasul incepu sa se legene in asa fel, incat crezuram ca ne ridicam spre ceruri.

Nu ne-am indreptat nici spre cer, nici spre Stambul ca sa ne intalnim cu mama. Fusesem rapiti, rapiti cu invoirea noastra, si eram dusi sa fim vanduti ca orice marfa.

Altadata va voi povesti peripetiile ratacirilor mele in cautarea Chirei, care - pe data ce ajunseram la Constantinopol - a fost inchisa intr-un harem. Eu trebui sa ma incovoi placerilor respectabilului meu binefacator, si am fost pervertit pentru totdeauna. si pentru totdeauna o pierdui pe scumpa mea surioara, cu toate ca, fugind dupa doi ani de zalogire, am cautat-o timp de doisprezece ani de-a randul, vanzand salep.

Paisprezece ani mai tarziu, intorcandu-ma in Romania, am aflat ca, la putina vreme dupa fuga noastra, unchiu-meu, care scapase de la moarte, a dat foc intr-o noapte la amandoua casele: si la a mamei si la a tatei, de frica sa nu-i mai scape calaul nostru.

Si, intr-adevar, de data aceasta nu i-a scapat, caci tata a pierit in flacari.






Chira Chiralina - Stavru
Chira Chiralina - Chira Chiralina
Chira Chiralina - Chira Chiralina (continuare)
Chira Chiralina - Dragomir
Chira Chiralina - Dragomir (continuare)


Aceasta pagina a fost accesata de 607 ori.
{literal} {/literal}