Cosma (sfarsit)
de Panait Istrati
De-abia rostise vorba din urma, ca pe loc Floricica sari de langa Cosma, zbura la calugar si-i saruta fruntea:
- Sarut cugetul meu!... zise ea.
Ibovnicele tovarasilor nostri se pornira pe ras, caci la ibovnice rasul tine loc de gandire. Haiducii, vazand pe Cosma posomorat de intamplarea asta, se simtira stramtorati.
Ilie parea multumit. Cosma il intreba:
- Ce zici tu, Ilie, de calugarul asta ciudat?
Ilie dadu din umeri si cata la fata lui bosumflata:
- Eu zic, Cosmo, ca tot calugarul isi are cazania lui... care place femeilor... iti amintesti de izbanda cazaniei tale la arhonte?
...
Se intunecase de-a binelea. Oamenii devenisera niste umbre negre. Atunci, fiecare pereche se indrepta spre culcusul sau. si in noaptea aceea, din pricina prea marei ghiftuieli, auzii tot felul de gemete iesind de prin corturi.
*
Iata acum sfarsitul acestei povesti: Cosma se scula a doua zi, rau ca raia si striga din usa cortului:
- Dac-om duce-o asa inca o bucata de vreme, o s-avem pe curand nevoie de vreo jumatate duzina de moase! Haideti, muierilor, carabaniti-va si fatati pe la mamele voastre!... Iar noi: la calabalac!... pe cai!... si la drum!...
- Dar eu? intreba Floricica.
- Tu... tu nu esti o muiere, ci un barbat, un haiduc! Soarta te trimete ca sa-mi iei locul si sa faci mai bine de cum n-am facut eu, in ziua cand voi muri; ziua asta e apropiata, as'noapte am visat ca cel dintai foc de flinta ce-l voi trage asupra dusmanului va da gres pe luna plina. Focul asta va fi atunci al treilea, in viata mea, care nu nimereste pe luna plina si ursitele mele au hotarat sa fiu ucis de mana astuia din urma dusman. Asa va fi. si va fi bine. Cosma a trait...
Oamenii se pusera pe facut legaturi, in vreme ce dragutele lor, tot pregatind masa din urma, plangeau cu fruntea sprijinindu-se de-o salcie ori de umarul iubitului care pleca.
Floricica, desi femeie, avu o inima de piatra, inima de adevarat haiduc, asa cum o judecase Cosma. Ea zise celor care se vaicareau:
- Bineinteles, sunteti nefericite, dar vina e a voastra!... Ati uitat ca voinicii astia sunt prigoniti de ocarmuire, ca trebuie sa doarma calare si sa sarute femeia in goana calului. Ibovnica aci are o singura menire: sa incarce flinta pe care omul o descarca. Daca ati fi fost lasate in pace, putin v-ar fi lipsit ca sa ziditi o biserica, sa faceti primarie, s-aduceti un zapciu si sa ridicati o temnita. si intorcandu-se catre oameni: Ia te uita, Doamne, la negustorii astia de telalac! Voi, haiduci!?... zau, imi vine sa rad! Broderii, margele, carpe cu farafastac, junghiuri fara tais, pistoale cu gateli, un intreg bucluc la fel ca boarfele si tinichelele care incurca drumurile mahalalelor din Stambul! Ha!... ha!... ha!... Apoi, catre Cosma: Tu esti "capitanul" acestui bazar?
La cuvintele astea, calugarul se repezi la Floricica:
- Lasa-ma femeie, sa-ti pup fruntea, care ascunde gandul meu!...
Floricica ii intinse fruntea.
Cosma privi inlemnit la fapta asta cu neputinta, incepu sa fluiere a paguba si-o porni singur in desisul de trestie si papura, de unde facu sa rasune jalnicul cantec al lui Iancu Jianu:
Floricica bobului:
Pe malul Siretulu
Paste calul Iancului!
Calul paste si-mi necheaza,
Iancu doarme si-mi viseaza,
Viseaza de-o amureaza;
Amureaza dracului
tese panza Iancului,
Pe valea Gandacului!
Dar nu-i panza, nici urzeala
De camasi, de primineala;
Ci un giulgiu de-acoperit
Doi ochi negri ce-au iubit!
...
Cantecul amuti in departare. Fusei cuprins de-o sfasietoare mila si plecai in urmarirea lui, luandu-ma dupa dara pasilor sai, dar cu bagare de seama ca sa nu ma simta. Dupa un ceas de alergatura, tot strabatand desisuri si luminisuri, crezui ca i-am pierdut urma si ma urcai intr-o salcie, ca sa vad in ce parte se misca tufisul pe unde trecea. Dar el nu mai era in tufis, ci pe malul unui lac limpede, la vreo douazeci de pasi de copacul in care ma aflam, si atunci vazui si auzii lucruri de necrezut!
Cosma ingenunchiase si se ruga. O biata bucata de vreme nu facu decat sa bata matanii cu fruntea de pamant, apoi, un glas de geamat se auzi:
- Ei bine, Doamne! Sa fim drepti, daca vrei dreptate! Abatutu-m-am eu macar cu un singur deget de la porunca pe care ai sadit-o in pieptul meu? Eram un baietel cand m-ai facut sa simt scarba de tot ce e castig murdar si silnicie, si atunci am jefuit pe tata si am impartit cu saracii. Apoi, am fugit in codru si-am trait din nelegiuiri si hotii. Da, din nelegiuiri si hotii, dupa pilda boierilor si ocarmuitorilor care traiesc din jafuri, care isi zidesc biserici ca sa te ridice in slava si pe care tu nu vrei sa-i trasnesti. Peste ei m-am napustit eu, nu peste saraci. si daca uneori, gatuit de manie, am sarit in carca lui Ilie si l-am smintit, a fost din pricina ca avea prea multa dreptate. Dar tu nu faci la fel? Nu smintesti tu si mai rau pe saracul care-ti imputa nedreptatile tale? si daca-i asa, te incumeti tu sa ma dobori cu aste dureri care-mi sfasie matele?... Ptiu!
si Cosma scuipa in lac. Apoi se lungi pe spate.
Dupa putin, o femeie care aducea o vaca la adapat se ivi din tufis. Pe cand vita bea apa, taranca dadu buna ziua lui Cosma, numindu-l "crestin", ofta din adancul inimii si-l privi. Cosma n-o lua in seama. Femeia, cu o nuielusa in mana, incrucisa bratele la piept si zise:
- Ei... apai stiu eu ca tu esti Cosma... si ca traiesti cu sotii tai p-aici, pan preajma noastra, pe pamantul salbatic, ca si bietii de noi... Eh!... Sa te ocroteasca Dumnezeu puternicu!... Da' aibi mila si de noi, oropsitii de soarta. Suntem niste sarmani... Boierii ne iau pana si camasa. De! ce sa-i faci? Asa vrea Domnu... ca sa ne pedepseasca de pacatele noastre!
Cosma, fara sa se miste, racni la ea:
- Cara-te de-aici!... Scarba dracului!... inganand-o; Sun-tem-nis-te sar-mani!... Sunteti niste nemernici!... Asa vrea Domnu!... Dracu sa-l ia pe Domnul vostru!...
si sarind in picioare, pleca.
Femeia-si facu cruce si se ruga:
- Iarta-l Dumnezeule dragut, ca nu stie ce spune si tare-i asuprit !...
...
Timp de doua luni ne tararam ca niste osanditi la moarte, urcand Dobrogea spre Muntii Macinului. Nu trasesem nici un alt foc de pusca, decat ca sa vanam. Cosma ne urgisise cu totul; se tinea la o parte. De-abia mai schimba cate-o vorba cu Ilie si cu mine; cu Floricica, deloc, desi biata femeie facuse totul ca sa-l mangaie.
Oamenii, lasati pe mana vatafului, se dadura la pradaciuni nevrednice, pe care le dispretuise totdeauna.
si iata-ne din nou in fata Brailei, paragini prielnice traiului slobod, pline de ascunzatori temute de poterasi.
Aci, de-abia sositi, Cosma si Ilie ne parasira intr-o seara in chip tainic, trecura Dunarea si intarziara cinci zile. Cand se-napoiara, Cosma striga dintr-o data:
- Am tras al treilea foc de flinta pe luna si mi-am scapat dusmanul! De-acuma sa nu ma mai socotiti printre cei vii!...
si aruncand jos toate armele de pe dansul, sari de pe cal si-o lua la pas. Ma luai dupa el, alaturi de Ilie. Aceeasi paza i-o facuram si in zilele urmatoare, caci ne temeam ca vrea sa-si puna capat vietii, dar curand ne incredintaram ca banuiala noastra n-avea temei. De altfel, nu se ducea departe; dadea tarcoale in jurul lagarului, venea, manca la nevreme si pleca iar. Era cu toane: nici trist, nici vesel, dar la toate intrebarile noastre raspundea ridicand din umeri. Uneori, mangaia capul Floricichii, care plangea, ii saruta mainile si incerca sa-l incredinteze de dragostea ei. El zambea. si uitandu-te la Cosma, despuiat de toate armele, ai fi zis ca este o namila de porcar.
O, grozavele mandre zile din anotimpul acela!... Vara era pe duca, vremea cand rasariturile si apusurile de soare in balti fac sa tipe de bucurie pana si cele mai neinsemnate ganganii. Ouatul si clocitul zburatoarelor sunt sfarsite... Tineretul pasaresc - rate si gaste salbatice, lisite, nagate - se avanta in vazduhul limpede ca niste nori de stoluri si la inaltimi ce inciudeaza pe vanator. Pe puii de lup si de vulpe, cari dau tarcoale in preajma tarlelor, ii recunosti dupa sfiala cu care se furiseaza si dupa blanile lor desavarsite. Bondarii, carabusii si alte vietati zboara ca niste zapaciti, izbindu-se de copaci. Ierburile se opresc din crescut, se odihnesc si se bucura. E izbanda vietii asupra mortii.
Era tocmai dimpotriva in lagarul nostru.
Razbunarea savarsita de Cosma si Ilie la Braila, care facuse pe cel dintai sa dea gres, pusese in picioare ocarmuirea. Spionii nostri ne vesteau zilnic ca potera e pe urmele noastre. indoiram straja lagarului. Dormeam cu un ochi deschis si schimbam mereu de culcus.
Faptul acesta sfarsi prin a intarata pe toata lumea, afara de Cosma, care-si vedea de hoinareala, ca in cea mai linistita dintre vieti!
intr-o dupa-namiezi, de indata ce ispraviram cu masa, el se ridica s-o ia razna, asa cum obisnuise.
Ilie, rasturnat intr-o rana, incerca sa-l opreasca, cantand cu un glas adanc, ce parea ca vine dintr-un mormant:
Bade Cosma, nu pleca,
Ca iaca viinee poteraaa!...
Cosma intoarse capul o clipa si raspunse cantand, cu un glas si mai adanc:
Lasa viee, hat-o-n cruceee.
Ca cum viine-asa s-o duceee!...
Si sari pe cal.
Incalecaram si noi si ne tinuram ca la treizeci de pasi in urma lui.
Ne aflam prin imprejurimile Isaccei... Drumul singuratic, pustiu... in dreapta si-n stanga, balarii si dracila.
si deodata, sub ochii nostri, doua tevi de flinte se ivesc dintr-un tufis si se intind asupra lui Cosma, care ridica bratele si striga:
- N-am arme!
- Cu atat mai bine! i se raspunse.
si doua focuri trasnira in acelasi timp. De-abia apucaram sa raspundem prin aprige impuscaturi de flinte si pistoale impotriva tufisului; apoi, vazand pe Cosma ca se pleaca pe gatul calului, ii inlantuie grumajii si fuge ca o sageata, il crezuram scapat. Nu era deloc, caci, in plina goana, trupul i se pravali de pe cal, ca un sac umplut cu pamant, pe cand dobitocul isi urma fuga.
(Traducere facuta la Masevaux, intre 2-30 iunie 1925)
Cititorilor mei din Romania
Mos Anghel
Moartea lui Mos Anghel
Cosma
Cosma (continuare)
Cosma (sfarsit)
Aceasta pagina a fost accesata de 2358 ori.
