Casa Thuringer - Capitolul 01
de Panait Istrati
I.
Inghemuit pe un scaunel, intr-un colt al acestei spatioase bucatarii de mare casa burgheza, tanarul Adrian sta nemiscat si parea ca trage cu urechea la ceva ce s-ar fi petrecut in sufletul lui. Era cu totul preocupat, de un ceas de cand se afla acolo. Mama-sa il adusese, ca sa-l bage la stapan, "baiat de alergatura", si cu toata ora matinala, biata femeie incepea sa se nelinisteasca de tinuta putin cuviincioasa, dupa parerea ei, in care incremenise fiu-sau, tocmai acum cand trebuia sa-l infatiseze stapanilor.
"Doamne, tare-i silnic! gandea ea, privindu-si odrasla si stand smirna, lipita de perete. Baiatu' asta n-o s-ajunga la nimic!"
Spalatoreasa in casa Thuringer, de ani de zile, mama Joita stia ca, dintr-o clipa intr-alta, "coana Ana", nevasta d-lui Max Thuringer, avea sa navaleasca in bucatarie, cu drotul in mana. Ea se va aseza, ca de obicei, la usa masinei de gatit, stand chiar pe acest scaunas pe care Adrian si l-a insusit fara voia nimanui. si acolo, guraliva ori posomorata, dupa cum ii erau toanele, coana Ana petrecea o jumatate de ceas, ca sa faca trei lucruri deodata: sa-si increteasca parul, sa-si bea cafeaua cu lapte si sa intocmeasca, in intelegere cu mama-sa, bucatareasa casei, felurile de mancare ale zilei. Apoi, gatita, gingasa, pleca la piata insotita de un servitor.
Adrian habar n-avea de toate acestea, dar simtea, din vreme in vreme, ca mama-sa nu era multumita de dansul. El n-o privea. Sta cu ochii pironiti in pamant, la picioarele lui, unde mii de amintiri, mii de simtaminte felurite, contradictorii, cand vesele, cand triste, se perindau ca in vis. Totusi, el zarea picioarele mame-si, care isi schimbau des locul, nerabdatoare.
"Te pomenesti c-o fi vrand s-astept si eu ca dansa, in picioare!" isi zicea el.
Din respect pentru cine?
Stapanii -cei doi frati Thuringer -nu pot veni la bucatarie. Sunt niste "domni" prea mari; si "tepeni ca toti nemtii". Sa fie din respect pentru "madam" Carolina, mama coanei Ana? Sau chiar pentru coana Ana? Ori pentru Mitzi, sora acesteia?
Haida-de! Pe toate trei, astazi stapane de "casa mare" si femei cumsecade, de altfel. Adrian le stia de mult, dar pe atunci nu le cunoscuse ca pe niste "cucoane mari".
Cu sase ani in urma, copil de-abia scapat din cursul primar, locuise impreuna cu ele in aceeasi casa din Piata Saraca. in vremea aceea, "madam" Carolina tocmai isi pierduse barbatul, "domnul" Muller, fost mecanic de primele locomotive sosite in Romania, apoi pensionar si paralitic. Adrian admirase mult gravitatea acestui batran care, intepenit in jiltul lui, citea ziua si noaptea Berliner Tageblatt si Frankfurter Zeitung.
Saracia domnea pe-atunci in familia Muller, dar Adrian observase ca la nemti saracia putea sa fie demna. Nu se pomenea la ei haine rupte sau murdare, asa cum vedeai la "ai nostri". Iar carpelile, totdeauna iscusite, greu de descoperit. Cat despre bucatarie, cu sume de nimic, "madam" Carolina reusea sa faureasca gustoase mancaruri, ba chiar si prajituri.
Totusi, mizeria hartuia din ce in ce mai tare pe biata vaduva si pe cei patru copii ai ei, trei fete si un baiat, dintre care nici unul inca nu-si scotea painea. Traiau cu totii, indatorandu-se pe unde puteau. Se imprumutau pana si la mama lui Adrian, cea mai sarmana dintre vaduve. Apoi, datornicii, mai ales bacanii si brutarii, devenisera agresivi. A trebuit sa vanda din mobile, una cate una, ca sa aiba ce manca.
in sfarsit, lasand toata rusinea la o parte. Ana, cea mai in varsta, hotari sa intre servitoare la fratii Max si Bernard Thuringer, mari exportatori de cereale, la Braila, oras in care se desfasoara cronica noastra si, in vremea aceea, port clocotitor de activitate.
Ne aflam in primii ani ai acestui secol.
Norocul veni fara intarziere sa rasplateasca barbatia tinerei si frumoasei Ana Muller: dupa sase luni de serviciu in casa Thuringer, domnul Max, seful casei, lua in casatorie pe blonda guvernanta a gospodariei lui.
Acest gest, foarte natural la oamenii civilizati, inchise cateva usi domnului Max si facu putin scandal printre bogatasii de bastina ai urbei, mai toti scoboratori din vechili ai boierilor de altadata.
"S-au bosumflat? -Atata paguba!" isi zise fericitul sot, foarte "filozof" si nicidecum veninos, cu atat mai mult cu cat era amarnic de miop si-l lasau rece toate zambetele batjocoritoare ce-ar fi putut sa-l intampine prin oras. El isi purta mandra peste tot si o duse s-o plimbe chiar la Viena, la Berlin, la Venetia si pe Coasta de Azur.
Doamna Thuringer, din parte-i, stiu sa-si pastreze bunatatea si modestia. Ca si mai inainte, ea nu lipsi o zi de a-si face singura "cosnita", se multumi numai cu o servitoare, pe care o ajuta voiniceste sa duca la bun sfarsit treburile unei gospodarii atat de mari si facu din propria-i mama bucatareasa casei, cu toate opunerile sotului sau.
Netagaduit, "madam" Carolina nu fii singura care isi urma fiica la Thuringer, indata dupa casatoria acesteia, ci aproape toata familia Muller veni sa-si gaseasca langa Ana mai mult un azil decat o ocupatie. Acest eveniment puse in miscare mecanismul imbacsit al vietii monotone a celor doi holtei. Un mare numar de fuste voioase, mirosind a curatenie, aeriseau toata casa cu neincetatele lor du-te-vino.
Da, miroseau placut, afara de aceea a batranei bucatarese, care, neavand decat una si iubind mult "schnapsul", se cam scapa pe poalele rochiei, cu care matura cimentul bucatariei. Dar "madam" Carolina nu parasea domeniul ei decat ca sa se duca sa se culce, asa ca nu facea suparare nimanui.
tinandu-si genunchii in brate. Adrian privea cu mila la aceasta rochie prea lunga, ce se tara de colo-colo, si o gasea mai pacatoasa chiar si decat acelea pe care biata nemtoaica le purta in toiul cumplitei mizerii din Piata Saraca. De ce ticalosia asta? Probabil, din nepasare. in prezent, "madam" Carolina isi punea tot sufletul in paharelul acesta de "schnaps", care, de altfel, i-a fost drag totdeauna. Greoaie, suferind de reumatism, ea prepara cafeaua de dimineata, din care gusta din cand in cand, dar mai des alerga pana la camara, unde tragea o dusca de rachiu pe furis.
- Madam Carolina! zise deodata Adrian, de ce nu tii suda cu rachiu langa dumneata? Te vei fi temand poate de feta dumitale?
La auzul acestei enormitati, scapata fiului ei, mama Joita scoase un tipat de spaima, dar madam Carolina se duse sa-l sarute pe frunte:
- Tu ai fost totdeauna baiat de treaba. De acum incolo tu ai sa-mi cumperi "schnaps", nu-i asa?
- Desigur. si mai bun decat asta, care pute.
- Hm! Esti nostim. O sa vedem daca ai sa poti rupe Anei destui gologani, ca sa cumperi din care nu pute. N-ai idee cat a devenit de zgarcita, de cand are bani.
Adrian voi sa raspunda, dar servitoarea intra, si el se gandi atunci cu totul la altceva. Vazu intaia fusta curata a casei, o unguroaica de douazeci de ani, frumusica, grasuna, cu carnea alba si rasfrangandu-se de peste tot, in imbracamintea-i sumara de dimineata. Ea rosi tare, la vederea acestui flacau de o etate cu ea, isi acoperi sanii mari si zise, ca sa zica ceva:
- Iaca. Sufrageria e gata. Boierii n-au decat sa se scoale.
Apoi, ca sa-si invinga sfiala pe care i-o provoca prezenta neasteptata a tanarului, intreba pe mama lui Adrian, pe care o cunostea bine:
- E baiatu' matale, tata Joita? Frumos flacau! Am sa mi-l fac logodnic.
Buna mama fu magulita sa auda ca fiul ei e un "flacau frumos", dar raspunse cu o strambatura la ideea de a-l vedea insurandu-se cu o servitoare. Asa ceva, numai nemtilor bogati poate sa le trasneasca prin cap. Dar Adrian al ei trebuia sa se casatoreasca cu o fata "de femilie" si cu zestre. in privinta asta, ciocoi ori calic, toata lumea la noi gandeste la fel.
in privinta asta. Adrian nu gandea nimic, n-avea nici o idee preconceputa. Ba chiar se intreba uneori de ce oamenii amesteca ideile cu carnea poftitoare? Cum poti sa vorbesti de casatorie, de zestre, de conditie sociala, de inteligenta si de cultura, cand nu-i vorba decat de carne patimasa?
Netagaduit, din ale carnii femeiesti, Adrian nu cunostea inca decat culoarea si mirosul, dar acestea ii ajungeau ca sa-si dea seama ca, desi avea capul plin de ganduri, devenea un mic animal supus, de indata ce o femeie tanara ii biciuia vederea cu stralucitoarea ei comoara trupeasca. Ah, in asemenea momente, la atingerea acelei maini nevazute, el se simtea gata sa lesine de placere. O bogata parte din el se golea cu violenta, ca sa faca loc unei alte parti, cu totul deosebita, dar la fel de bogata. Se nimicea in el o grea comoara de ganduri tumultuoase, care forma baza vietii sale intime: frumusetile din carti si din natura; prietenie; nazuinti; idei de dreptate sociala, intreaga-i avere, adunata cu doua brate de baiat sarac, se eclipsa pe loc. Pentru un moment. si ca sa faca loc unei vijelii devastatoare ce debuta cu gingasie, ca o adiere plina de mangaieri: avantul impetuos catre aceasta comoara trupeasca a femeii. S-o atinga doar cu un deget; cu mana, si uneori, poate, sa-si lipeasca de ea obrazu-i inflacarat.
Nu cerea nimic mai mult. Nici nu stia din ce era facut acest "mai mult". Caci firea lui pasionata nu admitea ca "totul" sa se reduca la acea experienta vulgara cu care putea sa se laude orice puslama si pe care el o judeca prea banala, prea marginita, prea lipsita de exaltare. Nu! Camarazii lui, ori nu stiau nici ei nimic, ori erau incapabili sa-l faca sa intrevada intinderea pasionala a acestui act final. Oriciun ar fi fost, el respingea cu dezgust descriptiile ce i se faceau. Ele erau prea grosolane, adesea josnice si, uneori, chiar injurioase. Femeia era umilita, redusa la rangul de obiect de placere, sclava barbatului. Sau se facea din ea un dusman, un tiran.
Ea nu era nici una, nici cealalta. Pentru Adrian, femeia era o tovarasa a omului, voioasa lui complice ori partenera. si mult, mult mai draguta decat el, in ciuda tuturor mizeriilor pe care aceasta pasiune le comporta. El o vedea bogata de culori, de linii delicate, de forme voluptuoase, de finete senzuala. Ea era giuvaerul existentei barbatului. Acesta putea sa fie bun, puternic, viril, viteaz, dar ii lipsea prima calitate a fiintei umane, in materie de senzualitate: gratia.
O femeie, trecand pe langa un barbat, putea sa-l faca fericit si sa-i lase o amintire nestearsa, numai invaluindu-l cu gratia ei. Rasul si plansetele unei femei amintesc neincetat cea mai frumoasa varsta a vietii umane: copilaria. Pana si furia ei te face sa simti ca femeia nu e facuta pentru truda care sluteste.
Astfel, Adrian vedea in femeie cea mai vie dintre toate operele de arta. si adesea, fericit de locul enorm pe care femeia il ocupa in sufletul lui, el se intreba daca bucuria ce i-o aducea dansa nu facea cat multumirea ce-o simtea citind cutare pagina de Balzac, ori iubind cu toata pasiunea-i amicala pe Mihail, sau desfatandu-se intr-o zi de libertate totala pe malul Dunarii lui dragi.
in fond, aceste mari ramuri ale existentei pasionate trebuie sa aiba acelasi trunchi si aceeasi radacina, isi zicea el. Caci incepea sa simta ca toate il incalzeau si-l bucurau deopotriva. O iubire, cedand locul alteia, nu-i micsora fiinta, dimpotriva, completandu-se amandoua, il imbogateau. Ceva si mai mult, prin natura lor profund deosebita, aceste pasiuni inlaturau spinul rivalitatii, a carei intepatura otraveste inima, umilind-o.
Adrian observa ca servitoarea n-avea nici o gratie. Era numai atatatoare, cu tanara ei carne alba. El o dori un moment, apoi cochetariile ei putin gratioase il lasara nepasator. El se ghemui si mai mult pe scaunel si se gandi la Mihail, la ultima lui lectura, la libertatea-i pe care avea s-o piarda peste un moment.
Gandul ca o sa fie servitor il intrista putin, dar el cauta sa-si faca inima buna. La urma urmei, trebuia sa-si castige painea. si apoi, ca baiat de alergatura, n-o sa fie ca in puscarie, ci mai mult pe-afara, prin oras, prin port, unde "Casa" isi avea biroul de afaceri de bursa. Spre biroul acesta si spre telegraf, avea s-alerge fara incetare.
Nu-i tocmai rau. Esti la aer, la soare. E un fel de libertate.
Deodata, zarva ce-o faceau doi cotei greoi, alergand unul dupa altul pe coridoare, il scoase din visurile lui.
-Iata ca vine cucoana Ana, zise servitoarea.
in adevar, cainii dormeau la un loc cu stapanii lor si, de indata ce li se deschidea usa, navaleau totdeauna zbenguindu-se spre bucatarie, unde-i astepta strachina cu lapte. Erau doi baseti germani, unul roscat, celalalt negru, si grasi sa crape. Ei se pravalira in bucatarie ca doua ghiulele, dar cucoana Carolina ii dadu afara:
- Ia s-o stergeti de-aici, uratilor! Dimineata trebuie mai intai "sa faceti ceva", si apoi sa va puneti pe mancare.
in pragul bucatariei aparu cucoana Ana, in camasuta de zi si jupon alb cu dantele, vedenie gratioasa pe care Adrian, dupa sase ani, o gasea mai perfecta ca niciodata. Spre aceasta imagine.
Da, el era gata sa se precipite, fara sovaire, sa-i inlantuiasca genunchii si sa i-i sarute, cu sufletul pe buze. Apoi sa moara.
El nu facu decat sa se scoale in picioare si sa raspunda, la randu-i, la salutul stapanei:
- Buna dimineata... cucoana Ana.
Ea surprinse sfortarea pe care tanarul o facu ca s-o numeasca "cucoana", si-l incuraja:
- Asa, Adrian: acum nu trebuie sa-mi mai zici "Ana" ca altadata, ci cucoana. si pe Hedwig, de asemenea, trebuie s-o numesti cucoana. Iar pe Mitzi: domnisoara. Nu pentru noi, ci pentru obrazul "casei". Noi... Mereu prieteni, nu-i asa?
Veni sa-i dea mana. O mana frumoasa, calduta si moale, pe care el o duse la buze cu o dragoste ce-o facu sa tresara, ca arsa. Ana cauta numaidecat sa se puna in garda, luand o atitudine de stapana grava si departandu-se de Adrian. Aparare inutila, caci acesta nu facea nimic care s-o intareasca in banuiala ei. El plutea in sferele unei fericiri senine, lipsit de orice gand pagan si adanc recunoscator de placerea pe care o gustase cu infrigurare.
Usor miop, dar indeajuns ca sa nu poata distinge amanuntele unui obiect situat la cinci metri de dansul. Adrian nici nu mai cata spre doamna Thuringer. N-o simtea el, toata, in sangele lui clocotitor? Ce-i mai trebuia? Niciodata inca viziunea si atingerea unei femei nu-i transmisese atata caldura; si, pentru moment, nu concepea cum ar putea fi mai fericit.
- Buna diminea-a-ta. Adrian! zisera, in acelasi timp si taraganat, doua voci de femeie.
Erau Hedwig, cea mal mare, si Mitzi, cea mai mica dintre cele trei surori Muller. Prima, maritata cu un grec pierde-vara, avea douazeci si sapte de ani si se ocupa in casa Thuringer cu intretinerea lenjeriei. Mitzi era de aceeasi etate cu Adrian si cauta, printre musafirii casei, un viitor sot.
Ana fu multumita vazandu-le sosind ti ele la bucatarie, caci, dupa parerea ei, Adrian mirosea prea tare a armasar. si nu voia sa fie singura care sa-i atraga privirile, cu tot aerul confuz, preocupat, ce i-l descoperea.
- Asadar, Adrian, o sa fim iar impreuna ca in Piata Saraca, acum sase ani! zise Mitzi, venind sa-i stranga mana. Ia povesteste-ne ce-ai facut in toata vremea asta.
- N-am facut nici o branza! raspunse Adrian, cu o vadita nepasare.
Nu-i placu interventia noilor-venite, care il faceau sa se scoboare din norii lui, mai ales ca Mitzi, comparata cu Ana, i se parea o adevarata iapa, atat de mult crescuse si se ingrasase. Mai dragalasa o gasi pe Hedwig, mai fina, desi era cea mai in varsta. Totusi, nevoind sa para grosolan, o lauda pe Mitzi pentru frumusetea ei.
Acum se aflau la bucatarie trei femei frumoase si tinere, in jupon alb, cu picioarele goale, cu umerii si sanii aproape tot asa de goi, neavand decat un biet prosop care sa-i ascunda privirilor indiscrete. Ele veneau sa-si droteze parul la masina de gatit si umpleau bucataria de miros de femeie curata iesind din culcus. Asta era prea mult, chiar pentru un miop ca Adrian, care gasi cuminte sa iasa in curtea de serviciu, sa se joace cu cei doi cotei dolofani.
Mama-sa rasufla usurata. Doamne, atatea femei, pe jumatate goale, la ora asta, in fiecare dimineata! Cum de nu s-a gandit ea! Netagaduit, afara de servitoare, toate celelalte sunt stapanele lui, carora el le datoreaza respect. Oricum, e un flacau de nouasprezece ani, inca nestiutor in cele lumesti si cu atat mai curios cand e vorba de "asemenea lucruri". Totusi, n-avea ce face, era nevoita sa-l "vare" in haremul acesta, caci nu mai putea sa-l tie pe cheltuiala ei. Cum va face oare, bietul baiat, ca sa iasa la capat cu cinste?
Adrian fu chemat, tocmai cand clopotul liceului vecin suna intrarea in clasa; ora opt. in bucatarie nu se mai afla nici o femeie care sa-ti aprinda simturile. Ana, in picioare, imbracata, pudrata, fermecatoare in rochia ei de vara, bogata in culori vii, se arata patrunsa de dorinta de a parea demna, serioasa. Ea lua pe Adrian ia repezeala:
- Iata, draga baiete: trei birouri si coridoarele de curatat si pus in ordine, precum si cele doua curti, cea principala si cea de serviciu. Apoi, argintaria si alergatura. Asta este treaba ta zilnica, si nu-i putin. Trebuie sa te executi cu punctualitate si ireprosabil. Dar vei fi rasplatit. Am obtinut de la domnul Max sa ti se plateasca cel mai mare salariu acordat pana azi unui baiat ca tine: optzeci de lei pe luna si toata intretinerea, casa, masa, spalat si...
si deodata se porni pe un ras nebun, rosind pana la urechi, cu toata pudra, si ascunzandu-si fata in maini. in clipa aceea, parea o fata de saisprezece ani, atat ramasese de tanara la caracter si neprefacuta.
"Madam" Carolina interveni grava, aproape furioasa:
- "Casa, masa, spalat si"... si mai cei? Nu-ti e rusine?
- si de ce mi-ar fi rusine? riposta ea, aproape inabusita. Am vrut sa spun ca Adrian va mai avea si cadouri, si asta m-a facut sa ma gandesc la altceva. Ce, nu-i ingaduit?
- Nu, nu! Te gandesti cam prea des la "altceva-a-a"... de cand ai devenit "doamna Thuringer", si asta imi displace, iaca!
Ana, potolita, melancolica, se intoarse catre flacau:
- Haide, Adrian: ia panerul si insoteste-ma la piata. Vrei?
"Te-as insoti chiar si in iad", se gandi Adrian. Dar raspunse:
- Daca trebuie...
Un aer de repros intuneca privirea tinerei femei, intristand frumosu-i chip:
- Cum "daca trebuie"?... Nu trebuie deloc! Sunt hamali la piata. ii iau totdeauna. Dar azi n-avem nimic de purtat; si apoi, mi-ar placea sa ma insotesti, iata de ce te-am poftit. insa fa cum vrei.
si dadu sa plece. Adrian ii taie drumul, palid, zicandu-si: "Cum a putut sa-mi scape o asemenea gogomanie?" Ana ii biciui obrazul cu manusile:
- Haide... Vino repede!
El alerga sa caute panerul, meditand, ca concluzie: "E simplu: numai femeia e in stare sa-ti dea o asemenea fericire! Soare, libertate, prietenie, lecturi, -toate sunt accesorii!"
Era nenorocit ca nu se afla singur cu aceea care era pentru el un izvor de fericire. Ar fi voit sa se arunce la picioarele ei si sa sarute cimentul bucatariei.
in camara, unde se dusese sa caute panerul, o ceapa putreda pe care puse piciorul fu gata sa-l dea in branci. Odaia, neavand fereastra, era intunecoasa, dar un miros greu il preveni de murdaria care domnea.
- "Madam" Carolina, zise el, iesind, imi vei da voie sa pun nitica ordine in camara: nu miroase a curatenie acolo.
- Nu stiu nimic. Sunt batrana si n-am nas.
Ea voi sa spuna ca nu mai avea miros.
Ana, punandu-si manusile, murmura:
- N-ai nas, dar acela pe care il ai, il vari in treburile tuturora!
"Hm! se gandi Adrian; mama si fiicele n-au aerul s-o duca bine".
in momentul acesta, vocea domnului Max rasuna pe galeria cu geamlac, de langa bucatarie:
-Maus! Maus! Laptele miroase a gaz, astazi!
El ii spunea nevestei lui, Maus.
- Poftim! exclama Ana. Cand nu miroase friptura sau painea a gaz, miroase laptele. N-o sa ispravim niciodata cu pacatoasa asta de lampa din policandru, pana nu vom arunca-o la gunoi. Curge mereu gazul din ea, desi o reparam in fiecare saptamana.
- O sa ma ocup eu de ea, doamna, zise Adrian. Am un prieten, bun tinichigiu. El o sa-i vie de hac.
- Ati apucat sa mancati, barem? intreba Ana pe barbatu-sau.
-Deloc! Nici Bernard, nici eu. Cum sa mancam, cand laptele miroase a gaz? si murim de foame amandoi!
Servitoarea tocmai trecea pe langa ei. Ana ii trase un perdaf:
- Imbecilo! stii bine ca lampa din sufragerie curge: de ce pui cana cu lapte sub policandru?
Max o dezmierda pe obraz:
- Nu te supara, Maus! De asta data, ne vom multumi cu oua, unt si cafea neagra. Cine e tanarul acesta?
- E Adrian, despre care ti-am vorbit, fiul spalatoresei noastre. ti-l prezint: el va fi baiatul nostru de alergatura.
Max Thuringer era un om inalt, voinic, cu privirea tulbure si parul carunt. Ca sa distinga trasaturile fetei lui Adrian, el trebui sa-i vare aproape sub nas cele doua perechi de ochelari ce purta in permanenta:
- Foarte bine, aproba el cu bunatate. Cauta, baiete draga, sa ne scapi de pacostea asta de gaz care curge prin mancaruri.
Din strada Gradinii Publice, ca sa se duca in Piata Mare, Ana o lua pe Bulevardul Carol. Nu e drumul cel mai scurt, dar bulevardul acesta e poate unic in lume, prin masa de aer, de cer si de spatiu pe care o cuprinde. Larg cat Campiile Elyzee din Paris si inca pe-atata de lung, el e format de doua nesfarsite siraguri de casute, aproape nici una cu etaj pe atunci, dar avand fiecare fizionomia ei proprie, gateala ei, zorzoanele ei. Ai fi zis ca erau niste lelite cochete, stand una langa alta de-a lungul trotuarului. in anotimpurile cu zile frumoase, soarele, cerul albastru isi gaseau aci leaganul, intarziind cat mai mult timp cu putinta.
Adrian fu recunoscator Anei de-a fi luat calea aceasta, cea mai draga lui, din cate avea Braila. Mergand spre targ alaturi de stapana si prietena lui, el nu stia cum sa-i multumeasca, nu numai de-a fi ales calea asta, care era un fel de plimbare, ci pentru toate cauzele cu care il fericise in dimineata aceea: faptura ei aparand in jupon si cu umerii aproape goi; rasul acela voios, plin de mister; lovitura ce i-o daduse pe obraz cu manusa parfumata; in fine, pentru rochia de muselina pe care o purta atat de gingas si chiar pentru felul lenevos cum mergea acum langa el.
Ar fi voit, dar nu putea sa-i spuna cat ii era de recunoscator.
Nu ca i-ar fi lipsit mijloacele de a se exprima, dimpotriva, lecturile il facusera stapan pe un vocabular destul de bogat; dar tocmai din cauza asta, stiind-o pe dansa cam marginita in ale gandirii, se temea sa nu fie rau inteles si sa i se puna la indoiala curatenia sentimentelor.
- Nu mi-ai spus, facu dansa brusc, daca esti multumit de leafa mare ce-am obtinut-o pentru tine.
Adrian se opri, sufocat:
-Atata paguba pentru leafa ce-ai obtinut-o, c-o fi mare ori mica! raspunse el. Nu muncesc pentru "lefuri mari".
Ea il privi mirata, uluita:
- Pentru ce muncesti, atunci?
- Ca sa traiesc! si traiul cum il inteleg eu, n-are decat o foarte mica legatura cu chestiunea lefei. Iata, de pilda, sunt gata sa muncesc la d-ta numai pe mancare, fara nici o leafa. si daca intr-o buna zi raman fara haine si descult, n-am sa-ti cer sa-mi cumperi nimic, ci am sa ma duc sa lucrez patru ceasuri pe noapte intr-o brutarie, si dupa o luna mi-am cumparat tot ce-mi trebuie. Ei, intelegi d-ta asa ceva?
El o oprise in mijlocul bulevardului si-o fixa in albul ochilor, ca un sarpe. Ana ar fi voit sa scape de privirea aceea si sa continue drumul, dar nu stia cum sa faca.
O droaie de carutasi din port, adevarati galigani, trecand in goana pe langa ei si crezand ca e vorba de un flirt, strigara:
- Hei, frumoaso! Vezi sa nu te inghita craiul!
Adrian ii arata cu mana:
- Iata cine munceste pentru lefuri si ar fi bucurosi sa le aiba cat mai "mari"!
Apoi o slabi din ochi, reluand drumul, fara sa mai scoata un cuvant.
"Ce drac! se gandi Ana. Spunea drept ma-sa cand ne povestea cum isi petrece noptile citind. Se vede!"
Nu se vedea nimic, bineinteles, dar tanara stapana nu-si putea explica altfel caracterul prietenului ei servitor
"Da -isi zicea Adrian, rectificand o gandire din dimineata aceea -da, nimic nu poate intrece fericirea pe care ti-o da o femeie gratioasa. si totusi... Cate n-o intrec! Pacat..
El simtea o lovitura in inima, de cate ori constata zadarnicia unui sentiment. Lui ii placea sa vada in toate absolutul. Degradarea vreunuia dintre avanturile lui ii lasa in suflet goluri a caror amaraciune n-o putea invinge. Rana i se parea de nevindecat.
Astfel, de ce trebuia ca Ana sa vorbeasca de acea stupida chestiune de "leafa", tocmai in clipa in care ea il facea asa de fericit? El nu-i cerea nimic, nici macar sa-l lase sa-i sarute manusa ori o maneca a bluzei. De altfel, ar fi putut sa-i sarute, cu aceeasi placere, vestmintele separate de corp. Caci, venind de la ea, care era un model de gratie, cel mai neinsemnat lucru il facea fericit. De ce, dar, sa vorbeasca de "leafa"?
Ana ii spulbera aceste ganduri triste, pe care, de altminteri, le ignora. Observand tacerea lui prelungita, ii zise:
- stii de ce era mama asa de furioasa? Are necaz pe mine, fiindca ma banuieste.
- Ce banuiala?
- Un amant.
- si ai, intr-adevar?
Da' de unde! Un flirt, asta-i tot, iti jur!
- si cine-i flirtul acesta?
- O sa-l vezi numaidecat la piata. E un profesor de gimnastica.
- Sper ca n-o sa te acosteze pe strada! in cazul acesta, prefer sa nu fiu de fata, ma intorc acasa.
si se opri.
Ea il apuca de brat, razand:
- Nu cumva esti amorezat de mine?
- Amorezat? Nu! Amorezat e profesorul d-tale de gimnastica, asa cum ar putea sa fie amorezati carutasii de adineauri, de ce nu? Pentru mine, d-ta esti cu totul altceva. Ceva ce n-ai putea fi pentru ei. D-ta esti, vei fi in curand, izvorul de energie care ma face sa suport starea mea de servitor in casa d-tale, si aceasta, c-o vei voi sau nu vei voi-o, caci nu-ti cer nimic. Ceea ce iau eu, nimeni nu mi-o poate refuza.
De data asta, Ana fu inciudata ca nu putea sa-si dea seama daca Adrian ii facea complimente ori isi radea de ea. Totusi, comparandu-l cu numerosii ei curtezani, putu sa constate ca Adrian era singurul tanar care ii vorbea cu o fata atat de inspirata, o privire atat de profunda. Se simti magulita, caci il considera ca pe un baiat foarte instruit, desi servitor. si voind sa-l minuneze, opunandu-i propriile ei cunostinte, ii zise surazand si atingandu-i usor obrazul cu varful degetelor inmanusate:
- Tu imi amintesti un personagiu dintr-un roman intitulat Majestatea Sa Banul Alteta Sa Amorul.
Adrian o privi aiurit si gandi:
"Nu-ti amintesc nici pe dracul, dar chiar si asa, tot imi esti draga cand imi surazi cu ochii tai mari, albastri, cu gropitele din obraji si cu cele doua randuri de margaritare ale dintilor tai. Iata de ce-as munci si la ocna, daca m-ai trimite, ba sunt gata sa rabd sa fii acostata si de toti profesorii de gimnastica din lume".
- Daca iti plac romanele, ii zise el, da-mi voie sa ti le procur eu, dar nu mai pune mana pe toate "Majestatile si Altetele" astea in fascicole. Astea-s romane pentru birjari sau baieti de pravalie.
in epoca aceea, cam pe la 1900, Piata Mare din Braila oferea un spectacol demn de penelul unui pictor si de avantul liric al unui poet. Nu produsele meritau acest omagiu artistic, ci vanzatorii, sau mai curand vanzatoarele.
tarance, toate. Batraioare, cu umerii obrajilor inca frumosi, cu privirea strengareasca, gata sa te iscodeasca, si cu buzele incretite si tuguiate, usor pornite pe lauda dar si pe ocara. Tinere maritate, cu frumosi sani, doldora de lapte, scosi la lumina zilei si varati in gura lacoma a unui prunc. Acestea aveau ochi reci si rautaciosi, gonind privirile indiscrete. Se mai aflau codane cu fete rusinoase, cu cautatura dracoasa si cu parul imbacsit de unt-de-migdale parfumat cu mosc.
Vara, fustele lor, bluzele, sorturile, testemelele semanau cu un camp acoperit de flori. Marfa -oua, unt, branza, smantana, sau trufandale, fructe, zarzavat -se intindea chiar pe pavajul pietei si era oferita publicului intr-un vartej de gesturi si tipete disperate care te ameteau. Fiecare isi striga clientii si iti facea pomelnicul marfii, amestecand cuvinte deopotriva de dezmierdatoare, si petrecandu-te cu un iures de sudalmi, daca cumva gustai din unt ori din smantana si plecai stramband din nas.
Dupa ce termina cu macelarul, Anei ii placea totdeauna sa intarzie in acest targ taranesc, unde era cunoscuta de toate cumetrele, mult adulata si tot atat de ocarata. Caci, aci, ea avea apucaturi urate: vesnic mofturoasa, gustand din toate oalele si tocmindu-se peste masura. Asa ca, desi buna clienta, plictisea pe toata lumea cu zgarcenia ei. Adrian o plangea si se mahnea. De ce uratenia asta de caracter, langa atata gratie? Ea ar fi putut sa fie mai draguta si mai dreapta cu aceste biete taranci. Frumusetei nu-i sta bine sa fie artagoasa si avara.
si iata ca pe cand o urma, tacut, printre randurile de tarancute, Adrian baga de seama ca un domn ii urmarea la o oarecare distanta. Ana, preocupata cu targuielile ei, nu-l vazu decat mai tarziu, se fastaci si inclina din cap, ca sa raspunda la salutul dulceag al gentlemanului, apoi isi continua cumparaturile, indiferenta.
Aceasta atitudine demna placu lui Adrian, convins ca se afla in prezenta profesorului de gimnastica, ceea ce era adevarat. Tipul ii fu antipatic, cu mustatile lui unguresti, obrajii roz, parul pomadat, ochii langurosi si baston cu maner de argint, reprezentand un cap de ogar, de care parea tare mandru, caci il tinea cocotat sus pe umar, la nivelul gambetei. Dar era voinic ca un atlet, asa cum le place tuturor femeilor, fie ele tinere ori batrane, frumoase ori urate. imbracamintea ii era desavarsita. Mersul, desi vadit nenatural, prefacut, ii devenise familiar si imita pasul marunt al spaniolilor si clatinatura ratoiului. Un vesnic suras parea sa i se fi intepenit pe buze.
Adrian fu curios sa vada cum intelege un om din lumea "buna" sa faca curte unei femei dintr-o lume si mai "buna", cel putin prin maritisul ei, ca doamna Thuringer. Cunostea el oare trecutul ei umil si recenta ei ascensiune? si o va trata ca pe o fosta servitoare, ori ca pe-o doamna onorabila?
La sfarsitul targului, era fixat. Acest profesor era ca aproape toti profesorii, cand sunt curtezani. El nu-si dadea osteneala sa afle mai intai cu cine avea de-a face, cu o personalitate puternica ori cu una mediocra. Se multumea sa desfasoare aceleasi banalitati, aceleasi glume rasuflate, adoptand o voce de circumstanta, o privire si un suras de cari era sigur ca trebuiau sa fascineze pe orice soi de femeie.
Asa, de pilda, facand pe clientul, se adresa tarancei cu care Ana sta la tocmeala si o intreba, cu miorlaieli de cotoi si dand ochii peste cap, ca un june amorez la teatru:
- Spune-mi mata, te rog, daca nu cumva astea au pui in ele, caci, in asemenea caz, vreau sa ti le platesc pe pretul puilor! N-as vrea sa te insel, Doamne fereste!
Ana suradea, fireste, din complezenta ori din prostie, dar lui Adrian ii venea sa ridice bratele la cer si sa strige, acestui profesor de gimnastica: "Ce-ai deveni d-ta, domnule profesor, cu un astfel de spirit, daca s-ar intampla sa te afli in prezenta unei femei de geniu? Da, o femeie de caracter, cu multa stiinta si inteligenta. De ce nu? Aceasta se intampla rar, dar nu se intampla numai cu artistii consacrati. Geniul nu e totdeauna de notorietate publica. Prietenul meu Mihail e un astfel de om de geniu, fara sa fie artist, si s-ar putea, deci, sa existe si Mihail-femeie. Ei bine, ce te-ai face in fata unei asemenea femei, cu ridul d-tale de profesor si monumentala-ti neghiobie?"
Adrian gandi asa, dar nu zise nimic. El nu avea inca curajul de-a spune oamenilor gandurile lui, chiar cele mai mature. ii lipsea increderea in el. Plecat de prea de jos, neavand ca instructie decat clasele primare si dandu-si seama de imensitatea sarcinei lui de autodidact, el se simtea umilit in fata diplomelor, ridurilor si a stiintei ierarhice.
Totusi, incepea sa intrezareasca desertaciunea celor mai multe din aceste valori turnate in serie si pierdea, incet, respectul fata de ele.
Bineinteles, nu cerea ca omul tare sa fie un oracol de intelepciune. si lui Mihail ii scapa uneori cate-o prostie. Ba chiar i se intampla sa le plaseze cu buna stiinta. Dar Adrian stia sa deosebeasca neghiobia omului inteligent, de aceea a omului nascut neghiob. Asa ca profesorul de gimnastica fu repede judecat si clasat.
Acum ar fi voit sa stie in ce stadiu se afla acest flirt. intorcandu-se acasa, tot pe bulevardul cel mare, o intreba pe Ana:
- De cat timp iti face curte profesorul d-tale?
- De asta-primavara; cam vreo doua luni. Dar de ce-i numesti profesorul meu? ti-am spus ca n-am vorbit niciodata cu el. Mi-a scris o singura data, ca sa-mi ceara o intalnire. Atat.
- si i-ai raspuns?
Ea se burzului:
- stii ca ai haz! Uiti ca port numele unuia din fruntasii orasului!
Adrian isi zise: "Daca asta e singura cauza care te-a oprit sa-i raspunzi, vai de tine!".
Casa Thuringer - Introducere
Casa Thuringer - Capitolul 01
Casa Thuringer - Capitolul 02
Casa Thuringer - Capitolul 03
Casa Thuringer - Capitolul 04
Casa Thuringer - Capitolul 05
Casa Thuringer - Capitolul 06
Casa Thuringer - Capitolul 07
Casa Thuringer - Capitolul 08
Aceasta pagina a fost accesata de 3700 ori.
