Tata Minca - Tata Minca se gresise
de Panait Istrati
III.
Tata Minca se gresise
La o saptamana dupa intamplarea cu noatenul, parintii Mincai, care se numeau Vadinoi, tineau sfat de familie.
Foarte numerosi pe "Varsatura", alde Vadinoi straluceau toti prin trufie si saracie. Ei admiteau sa fie saraci, ca mai toti taranii din partea locului, pe cari structura oligarhica a tarii ii tinea intr-o jumatate robie. Ei n-admiteau ca saracia lor sa fie patata de-o "rusine".
- Vreau sa sfarsesc cu rusinea asta! repeta inabusit Alexe Vadinoi, tatal Mincai, si al lui Zamfir, adresandu-se sorei sale Caterina.
Aceasta il asculta de-o jumatate de ceas si tacea ca un butuc. Tacerea ei era explicabila.
Caterina, cu treizeci de ani mai tanara decat frate-sau Alexe, comisese ea insasi o "rusine", si inca mult mai "grava". Dupa ce a parasit comuna pe la inceputul adolescentei, ea s-a dus la Bucuresti, s-a facut cusutoreasa, apoi, la etatea de optsprezece ani, a dat nastere unui copil "nelegitim", pe care-l adora. Daca, in ciuda acestei "rusini" si a celor douazeci si noua de ani pe care de-abia ii implinise, ea se bucura de mult respect si era mult ascultata de familie, Caterina o datora numai tariei sale de caracter si faptului ca n-avusese nevoie de nimeni. Ea stiuse sa-si croiasca singura drum in viata. Din cauza asta, situatia ei de arbitru, in momentul de fata, o cam incurca.
Batranul Alexe cauta sa-i vie in ajutor si s-o castige de partea lui:
- Da, Catincuto, stiu: si tu ai "gresit", dar nu la noi! Acolo, in orasele mari, tu ai putut sa faci ce ti-a placut. Aci, nimeni nu s-a mai ocupat de viata ta, nimeni n-a stiut nimic. Tu esti moarta pentru lumea noastra.
Tanara femeie se ridica, linistita dar ferma:
- Asadar, ceea ce dumneata numesti o "rusine", nu e decat fiindca o stie toata lumea. Altfel n-ar mai fi o "rusine". De-asta m-ai chemat de la Braila, ca sa-mi spui fleacuri taranesti? Haide, nene Alexe... Lasa pe Minca sa traiasca cu alesul inimei sale, ba chiar sa fie draguta si cu boierul, daca-i place. Bucuresti ori aici, tot treaba aia este! Suntem ce suntem!
Mama Vadinoi clatina capul, parca s-ar fi vaitat, neindraznind sa spuna nici da, nici nu. Barbatu-sau dadu cu pumnul in masa:
- Ei bine, nu! Ori o marit cu Sima, ori o gonesc din casa mea!
- Sima? Cine-i asta? intreba Caterina.
- Un vaduv. Ai sa-l vezi azi dupa-pranz. Nu-i cine stie ce barbat chipes, dar, om de treaba si "cu situatie" la Braila. De un an mi-o tot cere pe Minca. si o vrea asa cum este. Daca nu-l ia, sa plece din sat!
Tudorel, baiatul Caterinei, era fericit ca ma-sa il adusese cu ea, in ziua aceea, la tara. El ura Braila si-i placea lunca, unde isi petrecea, in fiecare an, toate vacantele scolare. Bun prieten cu Zamfir, ei aveau aceeasi varsta si iubeau aceleasi jocuri. Dansii se folosira si de asta data, ca sa alerge la jocul lor preferat: vanatoarea paianjenilor de camp.
Lungiti pe burta, cu capetele lipite uneori, ei varau intr-o gaura o gamalie de ceara spanzurata de-o ata. Apoi, asteptare nesfarsita. Adesea, paianjenul le scapa chiar de la gura gaurii. Atunci, o luau de la capat, rabdatori, cu spinarea in soare, cu nasul in pamant.
in jurul lor, pustiu tomnatic. Nici o barza, nici o randunica. Pamantul, secatuit de om si de vita, parea si el obosit, somnoros. Pe aici, pe colo, cate-o oaie singuratica pascand, ai fi zis ca-l raneste. Soarele insusi il lasa rece...
*
Tudorel intreba pe prietenul lui:
- Ce mai nou pe la voi? tata Minca trebuie sa fie acum maritata, nu-i asa?
Zamfir sari ars, ca si cum cineva l-ar fi plesnit cu biciul peste rinichi. O clipa, el isi pierdu rasuflarea. Reluandu-si jocul, murmura, cu fata lipita de pamant:
- Tatica s-a "gresit".
La randul lui, Tudorel sari in sus:
- tata Minca s-a "gresit"?
- Asa se spune...
- Prin urmare, nu-i nimic sigur. N-a marturisit.
- Tata o bate adesea, ca s-o faca sa spuna tot, dar ce vrei sa marturiseasca? intr-adevar, Tudorel se gandi si isi dadu seama ca n-ar fi putut spune de ce fel de marturisiri era vorba.
- Dar tu nu stii care e "greseala" ei?
Zamfir parasi jocul, se intoarse pe spate si isi acoperi fata cu amandoua mainile:
- Nimic, nimic! gemu el, sugrumat. Atat stiu, ca tatica iubeste pe Mincu, feciorul lui mos Andrei, si ca el o iubeste la fel: adica, ii vad si eu, ca toata lumea, ca se duc totdeauna impreuna sa taie papura. Asta se cheama sa "gresesti"?
Ca o fi fost "asta" ori altceva, raul era acelasi: un altul ii furase inima tatii Minca.
- Nu te mai ia cu dansa la "taiat". Nu te mai iubeste?
- Ba da! Ma ia si acuma si ma iubeste, dar, ai sa vezi si tu, ca nu mai e ca inainte. Ea s-a schimbat!
Zicand acestea. Zamfir incepu sa planga, tinandu-si mereu fata acoperita cu mainile. Ca sa-l mangaie, Tudorel zise:
- Ei lasa! Asa sunt fetele; intr-o zi trebuie sa se marite.
- Dar sa gresesti, nu e sa te mariti, tipa Zamfir.
- si Mincu n-a cerut-o in casatorie?
Zamfir isi privi prietenul, printre lacrimi:
- De ce vorbesti de-a surda? Tu stii bine ca Mincu nu cere nimic. El ia. El a luat-o pe tatica.
- Atunci, il urasti!
incheierea asta, facu pe taranus sa surada cu tristete.
- Ai cam uitat lucrurile din lunca noastra. Cum sa-l urasti pe Mincu? Nu-ti mai aduci aminte de el?
- Ba imi aduc. Numai ca, el ne face rau, acuma.
- si Siretul ne face rau, cand ne ineaca: ei, poti sa-l urasti?
Cei doi copii tacura catva timp, apoi Zamfir relua:
- De altfel, lucrurile s-au inrautatit mult, pe "Varsatura".
- Ce "lucruri"? Siretul?
- Nu, Siretul. El a ramas cum il stii: vine, se duce, ne face si rau si bine. Dar acuma, ca sa "tai", trebuie sa ai un permis.
- Un permis?! De cand asta?
- De doi ani incoace.
- si cine a nascocit asa ceva? Balta nu e a nimanui!
Zamfir se ghebosi ca un mosneag. Mana lui dreapta descrise mai multe cercuri in aer, ca si cum ti-ar fi spus ca ai ramas in urma cu lectia.
- "Balta nu e a nimanui"... Asta a fost odata! Astazi, balta este a aceluia care poate sa plateasca doisprezece lei pentru permis. Asa ca, nu mai avem balta, noi astia, saracii. si - tu stii, ca fara balta, nimeni nu poate sa traiasca pe "Varsatura".
- E mult doisprezece lei? intreba Tudorel.
- E o pereche de cizme! sopti Zamfir, scanteind de dusmanie. Dar cine poate sa-si cumpere cizme, la noi, cine? De unde sa iei doisprezece lei? Poti rascoli trei sferturi din sat, si tot n-ai sa-i gasesti.
- Atunci, cum ati facut?
- Cum am facut? Ei!... La inceput, fiecare si-a taiat stuful si papura, ca mai inainte. Apoi, a iesit jitarul. (Avem acum un jitar pentru balta, ca pentru recolte, un jitar turc cu o pusca.) si turcul ne-a luat pe toti si ne-a dus la curte. Acolo, boierul ne-a zis: "De ce-ati taiat fara premis?" Nimeni n-a inteles nimic. Ai nostri, se zgaiau la el, se uita unul la altul si invarteau caciulele, mai prostiti ca niciodata. Atunci, boierul a batut din picior: "Ori sunteti surzi? Va intreb: de ce ati taiat stuful meu, papura mea, fara premis?" "Stuful lui! Papura lui!" Asta-i tot ce-au putut sa spuna ai nostri. si inca ei au spus-o pe soptite, dar ciocoiul i-a auzit si, pe loc, s-a napustit cu biciul asupra noastra: "Da, stuful meu! Da, papura mea!" Asa ne-a gonit pe toti. Cai si carute au ramas la el. "O sa va puteti ridica buclucul de-aici, cand veti plati fiecare cate doisprezece lei!" ne-a mai zis el.
Zamfir suspina adanc:
- Nimeni, afara de-o duzina de laptari instariti, n-a putut plati. Tu stii ca noi traim fara bani, cum traim fara paine. Mancam mamaliga. si muncim numai pentru gurile noastre si ale vitelor. Iar cand ti se intampla sa rotunjesti un duplan de cinci lei, nu stii ce sa faci cu el mai intai: sa-ti iei o caciula; sa repari o roata; sa-l dai pe-o scula; ori, mai degraba, sa-ti platesti din datorii, din biruri, sau sa strangi mai departe cu noua noduri, ca sa poti, intr-o zi, sa-ti cumperi un porc, o vaca, un cal. Asa ca, nici gand nu era sa putem plati cei doisprezece lei pentru premis. Ai nostri isi incrucisau bratele si se uitau la cer. Satul parea un balci: toti cojanii stateau gramada, vorbeau si injurau. Nimeni nu voia sa creada asa ceva: auzi, stuful lui! papura lui! Dar, ce a arat el balta? A semanat-o el?
Dupa vreo trei zile, un om de isprava de la curte veni sa ne spuna pe ascuns ca vitele noastre crapau de foame si de sete. "Sa crape, raspunsera taranii. si noi crapam!"
Vestea ca bietele dobitoace nu erau nici hranite, nici macar adapate, sfasie inima tatichii. Ea se ascunse si boci, ca si cum careva dintre noi ar fi murit. A patra zi de la intamplarea asta, tata Minca se gati ca de sarbatoare si pleca in taina la curte. si, chiar in seara aceea, toata lumea a vazut-o cum se intorcea in sat, aducand dupa dansa, pe drumul mare, sirul celor douazeci si sapte de carute zalogite.
Cum o fi facut ea, ca sa le scoata din mana ciocoiului? Nimeni nu stie. Astea se petreceau acum doi ani.
Desi bucurosi ca au scapat, de data asta, fara sa plateasca un ban, cojanii au inceput, totusi, sa trancaneasca pe socoteala tatichii, mai ales femeile si flacaii. intr-o zi, o cumatra i-a spus: "stii ceva, Minca? Tu esti prea frumoasa ca sa tai papura in balta. Daca ai vrea sa-i tii de urat boierului, noi n-am mai avea nevoie de premis, nici frica de turc, si am taia si partea ta de papura."
tatica n-a raspuns nimic, si iar s-a pus pe plans. Pe zi ce trecea, o vedeai tot mai trista, apoi, deodata s-a inveselit. Asta s-a petrecut in ziua cand Mincu i-a scris ca se libereaza din armata. El s-a intors si a fost bun cu noi si cu altii. Caci el s-a dus cu o sticla de rachiu la jitar in balta, au baut-o amandoi, si atunci Mincu i-a spus turcului ca el stie ce este o pusca si ca nu-i e frica de ea. Jitarul a inteles si s-a purtat mai omeneste.
Dar tot nu mai e cum a fost. Altadata, balta era a tuturora si a nimanui. Astazi, daca vrei sa ai stuf ori papura, trebuie sa le sterpelesti. si, ca sa le sterpelesti, trebuie sa faci un inconjur de trei ceasuri departare, sa omori vite si sa te omori si tu, pe cata vreme balta e la nasul nostru. Dar toate drumurile bune sunt acuma pazite de-o pusca nevazuta, care iese deodata ca din pamant.
Daca ai sti ce ciudat e asta! E ca si cum cineva ar pazi cerul cu o pusca, pentru ca nimeni sa nu ridice capul sa-l priveasca.
Sima, negustor de grane mare comerciant la Braila, sosi in dupa-amiaza aceea intr-un docar pompos si cam carpacit.
Un omusor de treizeci si cinci de ani, slab, pipernicit, dar vioi ca o veverita si foarte guraliv. El purta un gheroc matasos, cizme de lac si caciula tuguiata, de astrahan adevarat.
Oprind in mijlocul curtii, cu aere de boier mare, el voi sa sara din docar, ca un flacau, dar ii cazu caciula la pamant. Nimeni nu indrazni sa faca haz. Sima se pleca s-o ia de jos, si atunci toata fiinta lui se reduse la dimensiunile unui copil. Aceeasi impresie o avura toti ai casei, cand, din ingamfare, el voi sa dezmierde capul frumosului sau cal: n-ajunse decat cu varful degetelor.
- Buna ziua la toata lumea! facu el inclinandu-se de departe, ca un poponete, si zambind cu fata-i zbarcita, dar simpatica.
Aceasta "toata lumea" - care-l astepta in pragul casei - se marginea la sotii Vadinoi, sora Caterina, Minca si cei doi baieti, Zamfir si Tudorel.
Fu condus in "casa mare", cu consideratia ce fiecare o datora averei si gandului ce-l adusese acolo, pe cand Minca se facea nevazuta, un moment, asa cum e obiceiul si ca sa pregateasca musafirului bauturile traditionale. Casa, proaspat varuita, era gatita de sarbatoare: scoarte, plapumi, cearceafuri de zi, lungi stergare de perete, fete de mese - toate lucrate de mana, unele numai horbota si broderie - erau intinse in vazul tuturor, in cele doua incaperi. Sima le privi cu un aer superior si zise:
- Din toate astea, ea va gasi la mine de zece ori mai multe decat aci, ca sa nu mai vorbim de rest.
Sotii Vadinoi il priveau cu respect, iar Caterina, incremenita, isi ascundea cu indemanare adevaratele ei sentimente. Copiii erau la bucatarie, unde, in fata scumpei lor tata Minca, Zamfir explica lui Tudorel, cine-i acest om.
- stii, il cheama Sima, dar toata lumea ii zice, pe la spate, Curjos si Besencizma, fiindca are turul aproape de carambul cizmei si de pamant.
Minca aduse, pe-o tava mare, dulceata, rachiu si cafele. Ea servi intai pe pretendentul ei, apoi pe ceilalti. Nimic pentru dansa, dupa cum e obiceiul. La urma, tot dupa cum e obiceiul ea se aseza, cuminte, langa mama-sa, de unde chipul ei stralucea de manie retinuta. Asta se numea o vedere. Minca stia ca nu trebuia sa stea decat un minut si apoi sa se retraga.
Sima se folosi, ca s-o ia repede:
- Ei bine, scumpa domnisoara, tot ce pot sa-ti spun e ca un camin bogat si o inima simtitoare te asteapta, ca sa le fii stapana!
Minca il privi drept in albul ochilor.
- Vorbeste cu parintii mei, domnule, raspunse dansa si iesi cu serviciul. Sima vorbi pe loc:
- Da, inteleg turburarea ei: biata fata s-a "gresit". Ei bine, eu nu tiu la lucrurile astea: v-o cer asa cum este. Chiar va rog sa hotarati ziua logodnei. intelegeti graba mea; am o gospodarie mare, care n-are stapana; eu sunt mereu absent, din cauza afacerilor mele de cereale; ma fura fara rusine, de la tejghetar pana la cel din urma baiat de pravalie. Trebuie sa se sfarseasca odata! Cred ca nu-i nevoie sa va mai spun ca va fi fericita, caci fericirea nu sta in dragoste, ci in bunastare. si, din aceasta bunastare, va veti infrupta si dumneavoastra. Haide, tata Alexe, bate mana cu mine si fagaduieste-mi ca Minca va fi curand sotia mea.
Mos Alexe lua mana pe care i-o intinse Sima si o stranse voiniceste.
- ti-o fagaduiesc. Sima!
Caterina fulgera pe frate-sau si alerga la bucatarie.
- Minca! Fugi! Fugi chiar in noaptea asta! Du-te in lume!
Minca se arunca la pieptul tinerei sale matuse si planse cu hohote.
Tata Minca - Varsatura Siretului
Tata Minca - S-a pierdut noatenul
Tata Minca - Tata Minca se gresise
Tata Minca - La Japsa rosie
Tata Minca - Sima si bunastarea lui
Tata Minca - Barbat pe masura
Tata Minca - Inecul
Tata Minca - Razbunarea lui Sima
Tata Minca - Retragerea apelor
Tata Minca - Milostivul satului
Tata Minca - Descompunere
Tata Minca - Indreptare
Aceasta pagina a fost accesata de 2050 ori.
