Tata Minca - Retragerea apelor
de Panait Istrati
IX.
Retragerea apelor
Cand ineaca lunca, apele se aseamana cu o dragoste prapastioasa ce navaleste intr-o inima linistita, inspaimantand-o cu tot necunoscutul pe care o astfel de vizita il aduce cu ea. Cand se retrag, ramasul bun ce si-l ia ne goleste sufletul, intr-un egal amestec de pareri de rau si de mustrari, asa cum simtim in ziua in care o patima violenta ne paraseste, dupa ce ne-a fecundat cu tot ce a avut ea mai bun si mai rau.
Sub soarele caldut al unui inceput de octombrie cam racoros, nenumaratele mlastini pe cari potopul le lasase in urma lui cloceau fara sfarsit, impiedicand pe oameni sa se reintoarca pe la caminele lor, pe cand, la orizont, linia argintata a apelor in retragere parea sa zambeasca rautacios operei de distrugere ce se dezvaluia sub ochii taranilor: case ruinate ori prabusite; semanaturi de porumb ingropate in noroi; vita de arbusti uscati; clai de nutret luate de apa; puturi astupate; garduri rasturnate in santuri.
Tacere. Pustiu. Ai fi zis ca viata inundatilor se ducea cu apele, caci era mai multa viata cand ele umpleau lunca: se pescuia. Toata lumea cunoscuse un belsug, care facea pe multi sa blagosloveasca inecul. Pe cand acum, in pragul iernii, un sat pustiit si nici un mijloc de trai, iata ce astepta pe fiecare.
Cu picioarele goale pana deasupra genunchilor, oameni si femei inotau in noroi, de dimineata pana seara, uscand odaile, sapand paraie, inlocuind lemnaria putreda, dregand cosarele; si asta, tot continuand sa locuiasca pe muche. Paraseau colibele in zori si se intorceau noaptea, hamesiti, rupti de truda. si nici un ajutor din partea stapanirii. Fiecare sa faca cum poate, vina fiind a lui Dumnezeu.
A trebuit ca tot tata Minca sa vie in ajutorul celor nenorociti. Ea le distribui toate economiile ei, nepastrand pentru dansa decat ce-i trebuia ca sa-si ridice gospodarie noua in sat. si, numaidecat, marinimia ei facu pe Mincu sa-si schimbe firea, sau, mai curand, sa si-o tradeze pe cea adevarata. El isi dezaproba tovarasa, spunand ca n-are nici o pofta sa munceasca pentru altii.
Minca ii lua capul in maini, il privi lung in albul ochilor si nu raspunse nimic, dar inima ei se duse de-a pravala.
*
Era pe la mijlocul lui octombrie. Timpul fiind uscat, oamenii izbutira, cu chiu cu vai, sa-si meremetuiasca locuintele si sa le reocupe. Atunci incepu mizeria neagra, pe care bolile o facura si mai atroce.
Case umede. Nimic de ars in soba, nici un chip de-a incalzi si usca. Stuful, acest unic combustibil al baltaretilor, fiind mereu inecat, nimeni nu putu sa si-l procure. taranii aruncara in foc garduri, vita, copaci, leoarca de apa, si nu obtinura decat fum.
Nu era casa care sa nu-si aiba bolnavul ei. Unele devenisera adevarate spitale, toti membrii familiei zacand la pamant. Pneumonie, pleurezie, malarie, tuberculoza si foamea pe deasupra.
- tata Minca! Scapa-ne! - era strigatul tuturor copiilor in primejdie.
Dar, la tata Minca, neintelegerile erau la culme. Ea isi facuse o casa modesta de trei odai. in cea mai mare, instalase carciuma-bacanie, dragalas aranjata, asa cum o visase ea. A doua, vecina cu pravalia, era camera lor de locuit; iar a treia, o ocupa mos Andrei Ortopan, pe care reumatismele si tristetea il tintuiau in pat. Bietul batran se simtea nenorocit, vazand cum fiu-sau devenea din ce in ce mai grosolan cu aceea pe care el o privea ca pe o buna nora. stiind cat o iubise inainte, el nu mai intelegea nimic din sufletul feciorului sau.
Minca intelegea si inclina fruntea in fata ursitei. Ea vedea cum naste in acest suflet nevoia de-a parveni. Pe inabusite, fara sa marturiseasca, Mincu hranea ambitia imbogatirii. Ea il vazuse deseori luand atitudini comune tipului de carciumar egoist, pe care numai setea de castig il conduce in viata: lingusitor cu musteriul care bea teapan si plateste cat ii ceri; obraznic cu nenorocitul care te roaga sa-i dai un kil de gaz pe datorie, oricine ar fi el. il surprinsese chiar turnand sifon in vin si apa in rachiu, ba si incarcand la socoteala pe un consumator, operatii necinstite de cari ea avea groaza mai mult ca de orice. Blandele mustrari ce i le facu, rugandu-l sa fie "carciumar cinstit", n-avura decat darul sa-l faca mai bagator de seama in viitoarele lui pungasii crasmaresti.
Totusi, dragostea ce-o nutrea pentru Mincu al ei fu mai tare decat dispretul ce-l avea fata de tristele lui apucaturi: "Lasa ca-l vindec eu!" Dar iata ca Mincu isi lua drepturi de stapan absolut, interzicandu-i - ei, care era adevarata stapana - sa mai "risipeasca avutul casei".
Sa "risipeasca"! Ceea ce ea considera ca o suprema bucurie a vietii - ajutorarea celor invinsi el o numea "risipa". Nu era, oare, dragutul ei mai ticalos decat Sima? Caci celalalt avea, oricum, marinimia lui, precum si scuza de-a fi fost nascut numai pentru a face avere, pe cand Mincu nu stia sa deosebeasca vinul bun de cel rau, nici sa spele un pahar, cum se cuvine.
si totusi, omul acesta o tinea prin toate fibrele fiintei sale, traia in carnea ei. Ea nu mai concepea viata fara dansul. isi gasise barbatul.
Sfasiata intre marinimie si patima trupeasca, Minca nu mai vedea scaparea decat intr-o imediata intoarcere la sfanta saracie de altadata. "Deschide omului drumul spre inavutire, si sufletul lui e pierdut", isi zicea ea. Ce mai ramasese din Mincu de la Japsa Rosie, harnicul flacau care ducea in spate o caruta de rogojini, la targul din Braila, ca sa ia pe ele doar atat cat sa aiba cu ce trai, el si tata-sau?
Ea facuse dintr-insul un crasmar scarbos, ale carui maini si falci incepeau sa se flescaiasca, a carui privire devenea din ce in ce mai falsa si caruia nu-i mai placea sa iasa in pragul pravaliei decat in jiletca cusuta cu fir si in pantofi brodati. Cat despre partea de munca pe care negotul lor o cerea fiecaruia dintre ei, el lasa tot greul pe spinarea tovarasei lui, umplandu-si ziua cu fleacuri si dandu-se cu totul placerilor mesei, somnului si plimbarii.
Gustul acesta de viata usoara, practicat sub ochii unei suferinti generale, sfarsi prin a scoate pe Minca din sarite. si cum ea ii atragea intr-o zi atentia asupra acestui fapt, el ii carpi o palma.
Barbat ai vrut, barbat ai! Ba chiar unul a carui barbatie se reduce la atat. Minca incasa palma, fara sa sufle o vorba, ridica bratele la cer, ca si cum ar fi vrut sa spuna: "Ma predau!" si o lua razna spre Siret, ca sa arate apelor in retragere obrazul ei ars de insulta iubirii.
"Totul vine cu voi... Totul se duce cu voi..."
Pe vremea noroasa din acea dupa-amiaza, cenusiul apelor se confunda cu orizontul, intr-o imobilitate apasatoare. Totul parea fara suflet, totul era mort. Oceanul viu din timpul inundatiei devenise o masa de plumb. Siretul si Dunarea, intorcandu-i spatele, ii retrasese viata.
La o mica departare de dansa, Minca zari cativa copii rascolind prin smarcuri. Apropiindu-se de ei, ea se intrista, vazandu-i adunand o imputitura de peste pe jumatate mort. Adio, frumoasele stiuci, mandrii crapi, gustosii lini, cu cari lumea umplea carute intregi, pe vremea colibelor de pe muche!
Zamfir era si el acolo, dar ca sa se joace.
- Cum mai merge pe-acasa? il intreba ea.
- Binisor... Nenica Sima ne trimite tot ce ne trebuie. Nu ne lipseste nimic.
- Da' tata, ce mai spune?
- Zice ca-i pare bine ca esti nenorocita.
- Dar tu, Zamfirica, tu ce gandesti?
Baiatul se arunca in bratele sorei sale si izbucni in plans.
Minca se intoarse acasa, vorbind singura: "Asadar, Mincu nu era un viteaz, decat fiindca traia in saracie. Acum, cand a dat de gustul belsugului, iata-l desfigurat. Ei bine, de-aci intr-o saptamana, o sa fac asa ca sa nu mai avem decat peretii casei si prea putin lucru pentru gurile noastre". Mos Andrei o astepta in pragul locuintei. El o lua in brate si-i zise, indurerat:
- Te parasesc, fata mea! Mincu a plecat la Braila, ca sa vanda caruta si calul ce i-ai cumparat. Nu mai imi recunosc fiul! Ma duc in lume!
Toate incercarile ei de a-l retine, ramasera zadarnice. Batranul pleca, cu traista la spinare.
Minca facu sa vie imediat doua carute din sat, pe care le incarca cu aproape toata bacania si bauturile pravaliei. Apoi, ducandu-se din casa in casa, distribui tot: -Degeaba mai tin pravalie, ca nu mai am cui vinde marfa, explica ea. Asa ca v-o impartesc si cautati sa faceti economie. Am inchis carciuma. Sunt bolnava. Oamenii stiau care era boala ei, dar nu indrazneau sa vorbeasca. De altfel, mai toti erau prapaditi de foame, frig si molima. De-abia mai aveau puterea sa multumeasca. Doar copiii mai intrebau:
- N-ai sa mai fii crasmareasa, tata Minca?
Pe innoptate, nefericita tata Minca se intorcea acasa, cu bratele balabanind. Ea nu avu o lacrima de induiosare in fata rafturilor goale, ci numai o inima tot atat de goala.
si aceasta inima parea sa se goleasca si mai tare, cu cat ceasurile treceau, lungi, strigatoare la cer, fara ca ele sa aduca pe Mincu. Ticalosul ii era mereu drag, desi nu mai avea nici o speranta de viitor.
Intinsa, imbracata, pe pat, ea nu inchise ochii toata noaptea. Inima ii era inghetata. Capul ii clocotea. Cel mai mic zgomot o facea sa sara in sus si sa alerge la fereastra. Spre ziua, un somn care dura o jumatate de ceas, o amorti.
Se trezi speriata de-a fi adormit fara voie. si, numaidecat, o sforaiala care venea din odaia lui mos Andrei, o lovi ca un pumnal. Ea se duse incet sa vada cine-i, si vazu pe scumpul ei Mincu, intr-o stare care-o facu sa-si acopere fata de groaza.
El dormea, imbracat, in patul batranului. Hainele ii erau inecate de vin negru, vomitat, figura congestionata, gura cascata, respingatoare. Din buzunarul de sus al vestei, o batista de cocota, cu dantele si monograma, atarna afara. Asta-i facu mai rau ca orice.
Ea iesi. Masinaliceste, sufletu-i ucis o indrepta spre Japsa Rosie, poate in speranta de-a gasi pe batranul rogojinar, pe cale de a-si reconstrui gospodaria. Ea facu aproape o jumatate de zi, ca sa ajunga si nu gasi decat locul singuratic al fostului ei cuib de fericire. Privind, atunci, Siretul, ea ii zise:
- Tie iti datorez pe Mincu. Tot tu mi l-ai luat, impreuna cu sufletul meu.
La inapoiere, picioarele-i pusera si mai mult timp s-o readuca la trista-i gospodarie, unde o mare surpriza o astepta: Mincu disparuse, furand si putinii bani ce se mai aflau in casa.
Minca trase obloanele si se culca.
Tata Minca - Varsatura Siretului
Tata Minca - S-a pierdut noatenul
Tata Minca - Tata Minca se gresise
Tata Minca - La Japsa rosie
Tata Minca - Sima si bunastarea lui
Tata Minca - Barbat pe masura
Tata Minca - Inecul
Tata Minca - Razbunarea lui Sima
Tata Minca - Retragerea apelor
Tata Minca - Milostivul satului
Tata Minca - Descompunere
Tata Minca - Indreptare
Aceasta pagina a fost accesata de 1941 ori.
