Tata Minca - Indreptare
de Panait Istrati
XII.
Indreptare
Era prin luna mai a anului urmator, care fu numita, mai tarziu, "luna muscatelor si-a pruncilor din porumbiste".
Muscata e o floare mult iubita la noi. Fete si femei tinere o poarta la ureche. Ea traieste mai mult prin glasturi, la ferestre. Prin gradini, rar infloreste chiar de la inceputul lui mai, cum se intampla in anul acela.
Cat despre "pruncii din porumbiste", ori "din papusoi", ei nu puteau sa infloreasca decat in luna aceea, caci fusesera toti zamisliti pe vremea colibelor, cand inecul era in toi, iar perechile indragostite se plimbau cam prea mult, pe luna plina, prin desisul papusoaielor inalte.
Acum, muscate si prunci se lafaiau la soare. impotriva celor dintai, nimeni n-avea nimic de zis. Ba, explozia prematura a parfumului, odata cu a rosului lor aprins, placea chiar si acelora cari au, totdeauna si impotriva oricui, ceva de zis. Dar, vai, altfel stateau lucrurile cu pruncii si mai ales cu tinerele lor mame.
Se spunea ca "asemenea lucru" nu trebuia sa se intample. Se spuse si se repeta, cu mult inainte ca "lucrul" sa se fi produs, apoi, cand el sosi, strigatele de groaza fura si mai mari, ca si cum aceasta sosire se produsese altfel decat de obicei.
Dar, vremea era asa de frumoasa, ciocarlia canta cu atata patima deasupra araturilor si, departe in zare, stuful si papura indreptau spre cer o atat de mandra padure de tepusi verzi, incat fiecare sfarsi prin a intelege ca aceasta buclucasa inflorire de prunci "vinovati" trebuia, la urma urmei, sa fie acceptata.
Din fericire, obiceiurile pamantului usurau aceasta acceptatie: cu o mana, chemai pe popa; cu alta, pe tatal "nerusinat"; si ingenuncheati in fata popei, cu patrafirul pe cap, perechile indragostite de pe vremea colibelor primira binecuvantarea divina.
Numai tata Minca nu avu nevoie de popa, desi avea si dansa "ca toata lumea", pruncul ei "din papusoi". Era din cauza ca Mincu, tatal lui Mitruta al ei, plecase in lume si n-avea sa se mai intoarca niciodata.
Atata paguba, si de popa, si de Mincu! Tanara mama nu era mai putin fericita. Caci, mos Alexe murind in timpul iernii, Minca o adusese la ea pe buna ei mama si pe micul lor Zamfirica. isi facuse un razboi ca acela pe care il avea Ortopan la Japsa Rosie si-si castiga painea zilnica, tesand, ca mai toti taranii, frumoase rogojini si cosnite.
tata Minca, vaduva si mostenitoare unica a bogatasului Sima Caramfil, ar fi putut sa faca altfel. N-o facu. Ea ceda intreaga mostenire, numeroaselor si lacomelor neamuri ale raposatului, nepastrand pentru dansa decat o caruta cu cal si o mica suma de bani. Gustase din viata imbelsugata si stia cat a costat-o ca sa fie fericita.
Negresit: adesea, cand inhama ca sa plece la taiat papura, ochii i se umplu de lacrimi. Dar ea ii sterge repede, caci zece carute trec in galop pe la ferestrele ei, garnisite cu muscate si zece glasuri tinere ii striga deodata:
- Grabeste-te, tata Minca! Azi "taiatul" o sa fie strasnic!
Tata Minca - Varsatura Siretului
Tata Minca - S-a pierdut noatenul
Tata Minca - Tata Minca se gresise
Tata Minca - La Japsa rosie
Tata Minca - Sima si bunastarea lui
Tata Minca - Barbat pe masura
Tata Minca - Inecul
Tata Minca - Razbunarea lui Sima
Tata Minca - Retragerea apelor
Tata Minca - Milostivul satului
Tata Minca - Descompunere
Tata Minca - Indreptare
Aceasta pagina a fost accesata de 1822 ori.
